Iubirea
pentru prieteni
Articolul
nr. 6, 1984
”Iubeşte-ţi
aproapelel ca pe tine însuţi”. Rabbi Akiva a spus: „Este o lege
mare (în ebraică, klal
- lege, regulă, general) în Tora”. Asta înseamnă că dacă omul
ţine această lege, toate detaliile sunt incluse în ea, adică,
deja vom ajunge la acele detalii fără nicio muncă, mai mult de
atât nu avem ce să facem.
Dar,
vedem că Tora ne spune „Ce cere Domnul de la oameni? Ca să se
teamă de Mine.” De aici rezultă că cerinţa cea mai mare dorită
de la om, este numai frica. Dacă omul ţine porunca fricii, deja
sunt cuprinse în aceasta toată Tora şi Miţvot, chiar şi porunca
„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.
Dar,
după cum spune Rabi Akiva, este invers, adică frica este conţinută
în legea „Iubeşte-ţi aproapele”. După spusele înţelepţilor
(Brahot
p.6), înţelesul real nu este cum spune Rabi Akiva. Ei s-au referit
la versul „Asta e tot, frica de Dumnezeu, şi păzirea poruncilor
Lui; căci asta este omul tot”. Gmarah
întreabă, „Ce înseamnă „asta este omul tot”? Rabi Elazar a
zis „Domnul a spus că toată lumea a fost creată numai pentru
asta”. Dar, după spusele lui Rabi Akiva, se pare că totul este
conţinut în legea „Iubeşte-ţi aproapele”.
Dar,
vedem că în scrierile înţelepţilor noştri cel mai de preţ e
credinţa. Au spus că a venit Habakuk
(profet) şi a rectificat spunând că: „cel drept în credinţa
lui va trai” (Macot 24).
Iar
explicaţia lui Maharşa
(Rabi Samulel Eidels) spune că „ aceasta este legea cea mai
importantă pentru orice fiu al lui Israel, în orice timp, şi ea e
credinţa”. Cu alte cuvinte, estenţa legii este credinţa. De aici
rezultă că, atât frica cât şi „Iubeşte-ţi aproapele” sunt
conţinute în legea credinţei.
Dacă
vrem să înţelegem cele scrise mai sus, trebuie să examinăm mai
îndeaproape urmatoarele:
1.
Ce este credinţa?
2.
Ce este frica?
3.
Ce este ”Iubeşte-ţi aproapelele ca pe tine însuţi”?
Cel
mai important lucru este să ne amintim totdeauna scopul creaţiei,
care este recunoascut ca fiind „să facă bine creaturior Sale”.
Aşadar, dacă EL vrea să le dea bucurie şi plăcere, de ce există
aceste trei probleme mai sus menţionate – credinţa, frica şi
„Iubeşte-ţi prietenul”? Înseamnă că ei trebuie doar să-şi
perfecţioneze vasele pentru a fi capabile să primească bucuria şi
plăcerea pe care Creatorul doreşte să le-o dea creaturilor.
Acum,
noi trebuie să înţelegem pentru ce ne perfecţionează aceste trei
lucruri mai sus menţionate. Credinţa, împreună cu încrederea ne
dauo credinţă preliminară în scop, acela de a face bine
creaturilor Sale. Trebuie de asemenea să credem cu certitudine, că
ne putem promite nouă înşine că şi noi, de asemenea, putem
atinge acest scop. Cu alte cuvinte, scopul creaţiei nu este numai
pentru un grup select. Ci, mai degraba, scopul creaţiei aparţine
tuturor creaturilor, fără excepţie. Nu numai cei puternici şi
îndemânatici, sau cei viteji, sunt cei care pot reuşi. Ci, este
pentru toate creaturile.
(Examinează
„Introducerea la Studiul celor Zece Sefirot”, punctul 21, unde
citează bucata din Midraş
Raba,
„Aceasta este Binecuvântarea”: „Creatorul a spus lui Israel:
Uite, toată înţelepicunea şi toata Tora sunt uşoare: Oricine are
frică de Mine şi împlineşte cuvintele Torei, întreaga
înţelepciune şi toată Tora sunt în inima sa”)
Aşadar,
şi noi trebuie, de asemenea, să folosim credinţa pentru a avea
încredere că vom putea atinge scopul, şi să nu disperăm la
mijlocul drumului şi să părăsim calea. Dimpotrivă, noi trebuie
sa credem că Creatorul poate ajuta chiar şi pe cel mai vulgar şi
josnic dintre oameni, aşa cum sunt eu însumi. Asta înseamnă că
Creatorul mă va aduce aproape de El, iar eu voi putea să ajung la
adeziune cu El.
Cu
toate acestea, pentru a avea credinţa, ne trebuie mai întâi frica,
aşa cum este scris în introducerea la Zohar: „Frica este porunca
ce conţine toate poruncile din Tora, pentru că este poarta către
credinţa în El. Datorită trezirii fricii în om (în îndrumarea
Lui), acesta crede în îndrumarea Lui.”
Se
termină astfel „Frica este ca să nu micşoreze dăruirea
satisfacţiei Creatorului său”. Asta înseamnă că, frica pe
care omul trebuie sa o aibă în ceea ce-L priveşte pe Creator, este
existenţa posibilităţii ca el sa nu-i dăruiască satisfacţie
Creatorului, şi nu frica referitoare la propriile lui interese.
Deci, poarta către credinţă este frica; este imposibil să se
ajunga la credinţa în alt fel.
Pentru
a obţine frica, frica de a nu putea să dea mulţumire Creatorului
său, omul trebuie întâi să-şi dorească şi să aspire la
dăruire. Apoi, el poate spune că există spaţiu pentru frica de a
nu putea să susţină frica. Dar, omul de obicei se teme că iubirea
lui de sine nu este completă, şi nu se îngrijorează că nu va
putea dărui mulţumire Creatorului.
Prin
ce poate fi adus omul la obţinerea unei noi calităţi, la cea de
dăruire, şi la înţelegerea că primirea pentru sine este greşită?
Asta este împotriva naturii! Deşi, din când în când omul
primeşte un gând şi dorinţa nevoii de abandon a iubirii de sine,
asta fiindcă auzim la prieteni, sau din cărţi, aceasta este însă
o forţa foarte mică, ce nu este întotdeauna simţită de noi ca să
o apreciem şi să putem spune că aceasta este legea principală a
tuturor poruncilor (Miţvot)
din Tora.
Deci,
există un singur sfat: Mai mulţi indivizi trebuie să se adune cu
dorinţa de a abandona iubirea de sine, dar, fără suficientă forţă
şi apreciere pentru dăruire astfel ca să devină independent fără
ajutor din afară. Acum, dacă aceşti indivizi se anulează unul în
faţa celuilalt, fiindcă fiecare din ei are un potenţial redus de
iubire pentru Creator, şi pe care nici nu o pot menţine, atunci,
prin alaturarea lor la grup şi prin anularea de sine în faţa lui,
ei devin un singur corp.
De
exemplu, dacă sunt 10 oameni în acel corp, el are de 10 ori mai
multă putere decât un om singur. Dar, există o condiţie: Când ei
se adună, fiecare tebuie să se gândească la faptul că a venit cu
scopul de a-şi anula iubirea de sine. Asta înseamnă că el nu se
va gândi acum, la cum să-şi satisfacă dorinţa de a primi, ci se
va gândi pe cât posibil numai la iubirea pentru ceilalţi. Acesta
este singurul mod de a obţine dorinţa şi nevoia unei noi calităţi,
numită „dorinţa de a darui”.
Iar
de la iubirea pentru prieteni, omul poate ajunge la iubirea pentru
Creator, adică, la dorinţa de a dărui mulţumire Creatorului.
Rezultă că numai astfel omul poate obţine nevoie şi înţelegerea
că dăruirea este importantă şi necesară, şi că asta vine prin
iubirea pentru prieteni. Apoi, putem vorbi despre frică, adică,
omului ii este teamă că nu va putea dărui mulţumire Creatorului,
iar aceasta se numeşte „frică”.
Aşadar,
fundaţia principala pe care poate fi ridicată sanctitatea, este
legea „Iubeşte-ţi aproapele”. Prin ea, omul poate obţine
nevoia de a dărui mulţumire Creatorului. După aceea, poate exista
frica, şi anume, teama că e posibil ca el să nu poată să
dăruiască mulţumire Creatorului. Când trece de această poartă a
fricii, el poate ajunge la credinţă, pentru că frica este vasul de
insuflare a Divinităţii, aşa cum este explicat în mai multe
locuri.
Aflăm
aşadar, că exista trei legi în faţa noastră: Prima lege este cea
a lui Rabi Akiva, „Iubeste-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.
Înainte de asta, nu exista nimic care să îi dea omului
combustibilul, care să îi permită să-şi schimbe situaţia în
vreun fel, fiindcă numai aceasta este calea de a ieşi din iubirea
de sine, spre iubirea de oameni şi către sentimentul că iubirea de
sine este un lucru rău.
Acum,
ajungem la a doua lege, frica. Fără frică, nu exista loc pentru
credinţă, aşa cum spune Baal HaSulam.
În
sfârşit, ajungem la a treia lege, credinţa. După ce cele trei
legi de mai sus au fost dobândite, omul ajunge să simtă scopul
creaţiei, acela de a face bine creaturilor Sale.
|