Punctul din inima

Geneza -El a cioplit o cioplitură în Lumina Superioară -א

punctuldininima — Mon, 11 Jun 2012 13:22:33 GMT

El a cioplit o cioplitură în Lumina Superioară

1.Când Regele a vrut să emane şi să creeze lumile, scânteia dură a cioplit o cioplitură în Lumina Superioară. A cioplit o cioplitură, înseamnă plecarea şi restricţia Luminii care a lăsat un loc liber şi gol de Lumină. Este considerată o cioplitură, fiindcă înainte de Creaţie, „Lumina Superioară a umplut înteaga realitate”. Şi când El a vrut să creeze lumile, El a făcut o cioplitură în Lumina Superioară care a restricţionat şi respins Lumina din jurul lui Malhut. Cu acea cioplitură, a fost făcut un loc pentru toate lumile, o scânteie, o scânteie de foc, Kaşiut (tăria), forţa de Din (Judecător) dur în Kli-ul (Vasul) lui Malhut pentru care Lumina din jurul lui Malhut a fost restricţionată şi îndepărtată.

Când Lumina a vrut să iasă şi să fie revelată, scânteia, în care este puterea Dinim (Judecătorilor) şi care este numită „culori”, a lovit expansiunea Luminii Superioare şi expansiunea a fost împinsă înapoi. Din presiune şi lovire, acele lumini fine ies afară şi par una împreună cu expansiunea Luminii Superioare. Acele lumini fine sunt numite Or Hozer (lumina reflectată), şi expansiunea Luminii Superioare este numită Or Yaşar (lumina directă). Apoi, acea scânteie dezvăluie în ele culori, o schimbare de grade, şi ele toate sunt pictate împreună, amândouă, Or Hozer şi Or Yaşar, în patru culori – roşu, alb, verde şi negru. Acestea sunt cele patru grade, Hohma, Bina, Tiferet şi Malhut.

Acea scânteie urcă într-o iluminare de jos în sus, numită Roş (cap) şi coboară printr-o inversare a iluminării să ilumineze de sus în jos numită Guf (Corp). Acea scânteie este numită „scânteia dură”. Acea scânteie a corectat şi loveşte toate plantaţiile iluminărilor şi spune fiecăreia „Creşti!”. Asta este, din bătaia ei în expansiunea Luminii Superioare, după cum s-a spus, ies toate nivelele tuturor gradelor în lumi şi ea măsoară dimensiunea fiecărui grad în parte.

Scânteia dură este scânteia care loveşte la expansiunea Luminii Superioare, ridică Or Hozer şi o îmbracă. Toate gradele sunt născute şi apar din acea lovitură, şi este vorba de puterea de Ţimţum în Kli-ul de Malhut (Restrângerea în vasul de Malhut), să nu primească Lumina Superioară. Asta s-a instituit de asemenea mai târziu, în grosimea Masah-ului, numită „fântână”. Însă, aici este vorba despre începutul apariţiei scânteii dure din Ein Sof (Infinit) care încă nu a fost înzestrată cu Masah, mai degrabă este forţa de Din (Judecată) cea care a cauzat restricţia Luminii de la Kli-ul de Malhut.

Scânteia dură a apărut şi a fost făcută înăuntrul la cea mai ascunsă dintre toate care sunt ascunse – din Ein Sof, ultima fază de Ein Sof, Malhut de Ein Sof, o formă care este considerată primară. Asta este, forma de Din era încă amorfă, complet imperceptibilă. Scânteia dură era verticală şi a fost presată într-un cerc, adică la centrul cercului care este ca un inel. Nu era nici alb, nici negru, şi nici roşu sau verde.

Explicaţie: „Înainte ca emanaţiile să fie emanate şi creaturile să fie create, Lumina simplă, Superioară, a umplut întreaga realitate. Şi acolo nu era niciun gol” pentru existenţa a ceea ce s-a emanat şi s-a creat. „Şi nu era o astfel de parte ca Roş (Cap, început) sau Sof (Sfârşit), ci totul era Lumină simplă, egală într-un singur chip (asemănare) şi numită „Lumina de Ein Sof” (Infinit). Şi când peste simpla Lui voinţă a venit dorinţa să creeze lumile şi să emane emanaţiile”, scânteia dură a ieşit, forţa Din care a fost dezvăluită în Malhut ieşită din Ein Sof, şi a cioplit o cioplitură în Lumina Superioară. Astfel, Lumina a fost restricţionată şi a plecat din interiorul Kli-ului de Malhut şi din jurul ei. Acea plecare a Luminii este numită „cioplirea Luminii Superioare” pentru că a fost făcut acolo un spaţiu golit de Lumină. Şi în spaţiul gol, au apărut ulterior toate lumile şi tot ceea ce este în ele.

Şi fiindcă scânteia dură, forţa Din, a apărut şi tocmai a fost formată în ultima fază (Bhina) de Ein Sof, încă nu a fost capabilă să descopere vreun Din în ea ci doar o rădăcină din care toţi Dinim (Judecăţile) s-au extins mai târziu şi au venit în lumi. Dar în ea însăşi, a fost într-o formă brută, amorfă, fiindcă nicio formă de Din nu apăruse încă în ea. La fel, locul restrâns, spaţiul gol din care Lumina a plecat, a fost de asemenea într-o singură asemănare, fiindcă nicio formă de Din nu a fost deloc evidentă acolo şi asta s-a numit „formă rotundă”. Forţa Din a fost fixată la centrul cercului, în punctul din mijloc, unde este ca o axă în jurul căreia gravitează toate lumile, pentru a o diminua şi a o corecta.

De asemenea, în acest loc nu a fost nicio culoare fiindcă culorile sunt considerate Dinim care induc schimbări în grade, şi niciun Din nu a fost încă evidenţiat acolo. Zohar-ul spune „nici alb” fiindcă alb indică Lumina de Hohma în care nu există nicio culoare şi Dinim. Şi fiindcă Lumina a plecat şi a fost restricţionată de acolo, atunci nu este niciun alb acolo. Dar fiindcă Lumina a plecat este o altă culoare acolo – negru – care indică absenţa Luminii. Dar el spune că nu există nici niciun negru acolo, „nici roşu”, culoarea de Bina, „sau verde” culoarea de Tiferet.

Când el a măsurat nivelul, el a făcut culorile să ilumineze locul şi cioplitura, fiindcă după Ţimţum (Restrângere) şi cioplire, o linie de Lumină a prelungit expansiunea ei de la Lumina de Ein Sof în locul vacant. Capul (Roş) superior al expansiunii se extinde din Ein Sof însăşi şi-l atinge, şi sfârşitul expansiunii a fost în locul (spaţiul) scânteii dure care stă în punctul din mijloc, la centrul cercului. Este aşa, fiindcă scânteia dură deţine Lumina Superioară de la trecerea prin ea, deci Lumina s-a terminat acolo.

Expansiunea liniei Luminii conţine în ea patru culori: Hohma, Bina, Tiferet şi Malhut. Ele iluminează în locul restricţionat, după cum a fost spus că el a măsurat nivelul, a făcut culorile să ilumineze în acest loc şi în cioplitură, pentru că în timpul expansiunii liniei Luminii au fost făcute culorile să ilumineze în acest loc. Dar înainte de asta, nu a fost deloc, nicio culoare în locul restricţionat.

Se ştie că sunt două acţiuni în scânteia dură: 1) Zivug de Hakaa (cuplare din lovitură) din care se extind toate gradele. Această opraţiune este în Malhut de Roş, care înalţă Or Hozer de jos în sus, dând naştere la zece Sfirot de Roş (Cap), şi se intoarce să ilumineze de la ea şi jos, dând naştere la zece Sfirot de Guf. 2) Actul de la sfârşitul fiecărui grad. Este aşa, pentru că atunci când cele zece Sfirot de Guf (corp) se extind de sus în jos, de la Keter la Malhut, Lumina nu poate fi primită în Malhut de Guf din cauza scânteii dure care este acolo, care reţine Lumina şi nu o lasă să se răspândească acolo, astfel că iluminarea se termină.

Scânteia dură iese din Ein Sof să extindă coroane şi Mohin la toate gradele, fiindcă toate Mohin sunt făcute dintr-un Zivug de Hakaa (cuplare din lovitură) al scânteii dure. Această acţiune a scânteii este pentru a o conduce pe Malhut, care este numită „marea cea mare” astfel încât ea să nu depăşească măsura ei spre exterior, asta este, astfel ea nu primeşte Lumina Superioară în ea din locul Masah-ului de dedesubt, despre care este scris „Atât de departe vei veni, dar nu mai departe”. Asta este, Lumina va veni la graniţa Masah-ului şi nu se va împrăştia mai departe, ca nisipul care limitează şi sfârşeşte apele mării, respingând valurile înapoi. Din acest motiv, Malhut de Roş este numită „Malhut de împerechere”, şi Malhut de Guf este numită „Malhut de sfârşit”.

Tu trebuie de asemenea să ştii că expansiunea liniei Luminii este Parţuf AK, Keter pentru cele patru lumi ABYA. Şi fiindcă sunt necesare patru nivele unul sub altul în fiecare expansiune – AB, SAG, MA, şi BON – acea linie include la fel de bine cele cinci Prţufim de AK.

O fântână apare în interiorul scânteii dure, de la care au fost pictate culorilre de dedesubt. O fântână este un Masah care a fost făcut în interiorul lui Malhut pentru a înălţa Or Hozer, fiindcă lovitura (Bituş), Zivug-ul de Hakaa cu Lumina Superioară, un Zivug (Cuplare) neîncetat, devine Masah, ca o fântână din care curge neîncetat Or Hozer. Culorile înseamnă Dinim. Pictat înseamnă dezvăluirea de Dinim (Judecăţi). Dedesubt înseamnă în Sfirot de Guf.

Este aşa fiindcă iluminarea de Or Hozer ilunimează de jos în sus şi de sus în jos. Iluminarea ei de jos în sus este numită Roş, şi culorile nu sunt revelate încă în iluminarea de Roş. Dar, cele patru culori sunt evidente numai în iluminarea ei de sus în jos , numită Guf. De aceea a fost spus că culorile au fost pictate dedesubt, adică Dinim au fost dezvăluiţi într-o iluminare de sus în jos şi nu în iluminare de jos în sus.

Dinim nu au putut apărea de jos în sus fiindcă sus şi jos sunt totdeauna cauză şi consecinţă, unde josul este cauzat de sus. Şi pentru că scânteia dură este jos în Malhut de Roş, iluminând de jos în sus, cauza – cele nouă Sfirot superioare – nu sunt afectate în vreun fel de lipsurile (deficienţele) consecinţei ei – Malhut.

Dar Guf-ul (corpul) este cauzat de Zivug-ul de Hakaa al scânteii dure, şi scânteia dură este motivul pentru el. Aşa că, Dinim ai scânteii dure apar în el fiindcă toate forţele de Dinim din cauză apar în consecinţa ei. Din asta tu ştii că orice Aviut (grosime) şi deficienţă pot acţiona numai de la locul de apariţie a ei de dedesubt, şi deloc de la locul de apariţie a ei de sus

Zohar - Geneză (Bereşit) 464-469 Aza şi Azael

punctuldininima — Fri, 01 Jun 2012 16:01:15 GMT

Aza şi Azael

464.Când generaţiile lui Cain mergeau în lume, ei vor egala şi netezi pământul, şi ei erau asemenea îngerilor de Sus şi oamenilor de jos. Era aşa fiindcă, Cain din murdăria lui SAM (Samael) care a venit peste Eva şi care a fost înger precum şi din sămânţa lui Adam. Din cauza vigorii copiilor lui Cain, cu mersul lor ei au făcut munţii şi văile din pământ într-o câmpie. Când Aza şi Azael au căzut din locul lor de Kduşa (Sfinţenie) de Sus, ei au văzut fiicele oamenilor şi au păcătuit cu ele, concepând copii. Ei sunt aşa cum este scris „Cei căzuţi au fost pe pământ în acele zile şi, şi după ele, când fiii lui Dumnezeu au venit până la fiicele oamenilor şi au născut copii cu ele”.

465.Fiii lui Cain au fost fii de Dumnezei pentru că, SAM a venit peste Eva, el a aruncat în ea murdărie şi ea a conceput şi a născut pe Cain. Astfel, forma lui nu a fost asemenea cu aceea a restului de oameni fiindcă el a fost un urmaş de înger. La fel, toţi aceia care vin din partea lui Cain s-au numit „copii de Dumnezei” fiindcă aspectul lor a fost acela de îngeri, care sunt numiţi „Dumnezei”.

466.Chiar şi cei căzuţi, care sunt fiii lui Aza, Azael şi Naama, au fost numiţi „copii de Dumnezei”, aşa cum este scris: „ei sunt cei puternici”, arătând micimea, fiindcă numai ei sunt cei puternici şi nu cei primii căzuţi care au fost pe pământ, fiindcă ei au fost 60, ca numărătoarea de Sus, opusă lui VAK, HGT, NHY de Zeir Anpin. Este scris, „Aceia au fost cei puternici, care erau din lume, oameni de renume”. Este de asemenea scris referitor la Regele Solomon, Zeir Anpin: „Iată acesta este patul lui Solomon, şaizeci de oameni puternici sunt în jurul lui”. Aici, de asemenea, este 60, dar primii provin din VAK.

La fel, „Aceia au fost cei puternici, care erau din lume” efectiv din lume, nu ca cei primii căzuţi, care au fost Aza şi Azael, care au fost din lumea de Sus. Lumea este punctul de Zeir Anpin. Cei căzuţi au fost consideraţi ca Merkava (car) de ZON şi au devenit parte din Nukva, care este numită „lume”.

467.„Efectiv din lume” înseamnă că ei au fost daţi pentru o Merkava (un car) pentru Nukva, pe care Creatorul a luat-o din lumea de jos. După ce ei au căzut în lumea de jos, priviri ascuţite au fost făcute din ei, şi acele priviri ascuţite s-au conectat în Merkava-ua (carul) Nukvei. Dar cei căzuţi primii nu aveau nimic din lumea de jos fiindcă ei erau îngeri în cer, după cum este scris „Aminteşte-ţi Mila (Rahamim) Ta, o, Doamne, şi Bunătatea (Hasadim) Ta, fiindcă ele sunt din lume”, adică, Creatorul a luat Rahamim şi Hasadim din lumea de jos pentru a fi Sfântul Car (Merkava) Sus, şi ei sunt primii părinţi (patriarhi).

"Mila Ta (Rahamim)” sunt Iacov, şi „Bunătatea (Hasadim) Ta” sunt Avraam, care au crescut din lumea de jos. Ei au fost răsplătiţi prin a fi Merkava pentru ZON Sus, pentru că părinţii sunt Merkava-ua. Aici, la fel, ei sunt oamenii puternici care sunt din lume, care de asemenea au crescut din lumea de jos şi se conectează Sus în Merkava-ua lui ZON. „Din lume” este patul lui Solomon, Nukva, dar din Gvura, cum este scris „Iată acesta este patul lui Solomon, şaizeci de oameni puternici sunt în jurul lui”. Toţi, toţi şaizeci de oameni puternici din jurul patului lui Solomon sunt numiţi „copiii Dumnezeilor”.

468.Când Creatorul a creat omul, El l-a creat în Grădina Raiului şi i-a poruncit şapte porunci (Miţvot). El a păcătuit cu pomul cunoaşterii şi a fost scos din Grădina Raiului. Doi îngeri ai cerului, Aza şi Azael i-au spus Creatorului: „Dacă noi am fi fost pe pământ, ca omul, noi vom fi drepţi”. Creatorul le-a spus: „O să puteţi învinge înclinaţia rea care este conducătoare pe pământ?”. Ei i-au spus Lui: „Putem”. Deîndată Creatorul i-a aruncat din ceruri. Când ei au coborât pe pământ, înclinaţia rea a intrat în ei, după cum a fost spus: „Şi ei şi-au luat pentru ei femei”. Ei au păcătuit şi au fost dezrădăcinaţi din Sfinţenia (Kduşa) lor.

469.Toate plantaţiile, care sunt Sfirot-urile de ZON, au fost ascunse, şi Reşimot-uri fine au fost într-un singur loc, în Malhut. Apoi Creatorul le-a dezrădăcinat de acolo şi le-a trimis în altă parte, în Bina, unde ele au existat, adică au obţinut creierele (Moah) lor.

Rabaş - Articolul 5 din 1985 - Şlavei haSulam (Etapele Scării)

punctuldininima — Thu, 31 May 2012 07:53:34 GMT

PLEACĂ DIN ŢARA TA

Articolul nr. 5 1984-1985

„Pleacă din ţara ta, din neamul tău şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta Eu”.

El întreabă despre acest lucru fiindcă nu este aşa cum e normal, fiindcă omul, întâi pleacă din casa tatălui său, apoi de la neamul său şi apoi din ţara sa. Asta este ceea ce întreabă comentatorii.

În muncă, noi va trebui să interpretăm că acest „ţara (ereţ) ta” vine de la cuvântul dorinţă (raţon), cum spun înţelepţii noştri despre asta: „Să dea ţara (ţara-ereţ) verdeaţă”, deci că a fost bucuros să facă dorinţa Făcătorului. În consecinţă, „Pleacă din ţara ta” înseamnă din dorinţa ta, care este dorinţa cu care a fost creat omul numită „dorinţa de primire a bucuriei şi a plăcerii”, adică iubirea de sine. De aceea, i s-a spus să iasă din iubirea de sine.

Referitor la „din neamul tău”, noi va trebui să interpretăm că tatăl şi urmaşul, înseamnă cauză şi consecinţă, sau cauză şi efect. Este aşa fiindcă urmaşul provine de la o picurare în creierul tatălui, prin care urmaşul este dus mai departe, după cum am spus noi in eseurile anterioare. Asta înseamnă că munca pe care omul este pe cale să o facă, este pentru a primi recompensă. Astfel, munca îi naşte lui recompensă. Dacă nu ar fi fost pentru recompensă nu ar fi făcut niciun efort. Rezultă că motivul pentru care pentru care el ţine Tora şi Miţvot este pentru a naşte un fiu, care se numeşte „recompensă”.

Şi în ceea ce priveşte recompensa, noi am spus deja ca sunt două feluri de recompensă: 1) recompensa numită „această lume” şi 2) recompensa numită „lumea viitoare”. Asta este adusă în Zohar (Introducere la Cartea Zohar) astfel „Şi Sfântul Zohar spune că acelea două nu sunt considerate lucru important”. Este explicat acolo, în Comentariul Scării, că asta este datorită faptului că ele au fost construite pe baza iubirii de sine, numită „dorinţa de a primi de dragul primirii”.

Deci, dacă omul acţionează în Tora şi Miţvot pentru a primi recompensa pentru dorinţa lui de primire, rezultă că, amândoi, şi tatăl, adică munca, şi urmaşul care s-a născut din munca lui, numit „răsplată” s-au bazat pe iubirea de sine. Asta înseamnă că picurarea în creierul tatălui, care este numită „muncă”, a fost gândul lui numai de iubire de sine, şi a fost acolo chiar de la începutul muncii lui. În mod natural, noul născut, adică recompensa pe care el aşteaptă să o primească, este de asemenea una de iubire de sine.

Lui i s-a spus „pleacă din ţara ta”, adică afară din dorinţa ta de primire, „de la neamul tău”, referindu-se la urmaşii care au fost născuţi, „şi de la casa tatălui tău” care este munca ce naşte o răsplată a iubirii de sine. Şi el trebuie să se îndepărteze de toate acestea.

„Şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta Eu”. Această ţară înseamnă dorinţă de dăruire. Acest pământ înseamnă dorinţa de a dărui pentru că acest pământ se referă la dorinţa de a dărui. „Ţara” este dorinţa de dăruire şi înseamnă că el va fi răsplătit cu revelarea Creatorului.

„pe care ţi-o voi arăta Eu” însemnă că Creatorul se va arăta lui pe Sine. Asta nu se întâmplă cu dorinţa de primire unde au fost plasate restricţia şi ascunderea şi unde ea a devenit întunecată şi separată de Viaţa Vieţilor şi asta, produce întuneric.

„De aceea, Eu nu-ţi pot fi arătat ţie, în dorinţa ta de primire, ci din contră, în dorinţa de dăruire”. Asta este numită „echivalenţă de formă”, şi atunci restricţia şi ascunderea sunt ridicate şi Creatorul i se arată lui.

„Şi Eu am să vă fac pe voi o mare naţiune”.În Midraş Raba cap.39 este scris: „Rabi Levi a spus: Când Avraam Părintele mergea prin Aram-Naharaim (Mesopotamia) şi i-a văzut nechipzuiţi, mâncând şi bând, el a spus: „Nadăjduiesc că nu voi avea mult în această ţară”. Când a ajuns la Sulam Ţor (localitate în nordul Israelului) şi i-a văzut plivind în timpul plivitului şi prăşind în timpul prăşitului a spus: „Nădăjduiesc că am avut mult în această ţară”. Şi Creatorul i-a spus: „Sămânţei tale îi voi da această ţară!””

Pentru a înţelege cuvintele lui, în muncă vom interpreta, aşa cum am spus mai sus, că Ereţ (ţară) înseamnă dorinţă. BeAram (în Aram) are literele din Avraam. „Când Avraam trecea prin Naharaim”, naharaim vine de la cuvântul aramaic nahor (lumină), şi atunci el a văzut că acolo sunt oameni a căror singură dorinţă este pentru lumini. Asta se numeşte „mâncând şi bând”, fiindcă dorinţa lor este de recompensă. De aceea el spune: „Nadăjduiesc că nu voi avea mult în această ţară”, adică „nu voi avea mult în această dorinţă” - deci dorinţa este doar de recompensă şi munca nu este apreciată ci doar recompensa este apreciată. De aceea el spune: „Nădăjduiesc că nu voi avea mult în această dorinţă”.

„Când a ajuns în Sulam Ţor”, Ţor vine de la cuvântul ţar-îngust, necaz. Asta înseamnă că ei au simţit constrângere sau necaz. El a văzut că ei au fost în (pe) Sulam (Scară) că pe „O scară (sulam) s-a înălţat pe pământ şi vărful ei a atins cerul”. Şi ei au văzut că s-au ocupat cu plivitul în timpul plivitului şi cu prăşitul în timpul prăşitului, adică toate gândurile lor erau despre munca omului, că scopul lor principal era ca munca lor să fie adecvată, însemnând că vasele (kelim) în care abundenţa va trebui pusă, vor fi adecvate. Ei nu dau atenţie fructelor, recompensei, ci din contră, sunt atenţi la succesiunea muncii, după cum spune el, „plivind în timpul plivitului şi prăşind în timpul prăşitului.”

Apoi el a spus, „Nădăjduiesc că am avut mult în această ţară”, adică în această dorinţă, care are în primul rând intenţia ca munca să fie adecvată şi recompensa, adică fructele, nu este treaba lor. „Lucrurile secrete aparţin Domnului Dumnezeul nostru”, adică recompensa este treaba Creatorului şi noi trebuie să nu avem în vedere recompensa, ci să fim mulţumiţi prin răsplătirea, fie şi cu cea mai mică atingere a acestei munci, în orice circumstanţe. Şi acesta este un mare privilegiu pentru el, şi singurul lucru care ne este revelat, este acţiunea.

Acum noi putem interpreta „Şi Eu am să vă fac pe voi o mare naţiune”. Mare se referă exact la acţiune. Măreţia, pentru aceia care muncesc, sunt numai acţiuni care sunt deasupra raţiunii. Numai acelora ei le dau importanţă. Dar ei nu iau în considerare luminile pe care le primesc prin munca lor fiindcă luminile sunt parte din „Lucrurile secrete aparţin Domnului Dumnezeul nostru”, adică aceasta este acţiunea Creatorului şi, El face tot ceea ce El doreşte.

Ei nu Îl roagă pe El să le dea, pentru că nu acesta a fost scopul lor. Ei au un singur scop, să dea mulţumire Creatorului fără nicio recompensă fiindcă toată recompensa este aceea că au privilegiul de a-L servi pe Rege. Nu contează pentru ei ce fel de serviciu fac pentru Rege, dacă este important sau neimportant, fiindcă ei iau în considerare numai cum pot face plăcere Regelui.

De exemplu, nu multă lume e dispusă să facă munci neimportante. Ei, în orice caz le iau imediat, fiindcă aici ei au ceva prin care îl pot bucura pe Rege, deoarece nu multă lume vrea asta.

Lecţia este că, întru-cât nu sunt mulţi oameni care să dorească să meargă în direcţia muncii deasupra raţiunii, fiindcă fiecare consideră asta muncă dezonorantă şi privesc această muncă ca pe un „exil”, aceia care doresc să vadă unde pot ei să-l bucure pe Rege, iau anume această muncă. Şi această muncă pe care ei o fac este numită „ridicarea Divinităţii din praf”. Această muncă este numită de asemenea „Divinitate în exil”, şi aceasta este singura muncă pe care ei o vor. Iar considerând munca cu intenţia de a primi de Sus lumină şi abundenţă sunt mulţi voluntari pentru ea.

Acum noi putem interpreta ce au spus înţelepţii noştri (Şabat, 127): „Rav Yeuda a spus: „Rav a spus, 'Ospitalitatea este mai mare decât primirea feţei Divinităţii' după cum e scris: şi a spus 'Domnul meu, dacă acum am găsit trecere înaintea Ta, te rog, nu trece de robul Tău' ". RAŞI interpretează: „Nu trece înseamnă că El l-a lăsat şi s-a dus să salute oaspeţii”. Putem spune că el a învăţat acest lucru de la ceea ce i-a spus lui Creatorul: „Şi Eu o să vă fac pe voi o mare naţiune”, adică lucrul important este acţiunea şi nu luminile. Asta înseamnă că esenţa muncii lor este în iubirea pentru ceilalţi şi ei nu se au în vedere pe ei înşişi. Este aşa, în ciuda faptului că primirea feţei Divinităţii oferă cu siguranţă plăcere mai mare corpului decât să munceşti în iubirea pentru ceilalţi.

De aceea aici, când Creatorul îi spune: „Şi Eu o să vă fac pe voi o mare naţiune”, măreţia ta va fi în primul rând în asta, adică în acţiuni, şi de aceea el are aici un loc unde el se poate arăta pe sine. Cu alte cuvinte, el va fi sigur că nu doreşte să ia în considerare profiturile. Deşi, să fii răsplătit cu salutarea Divinităţii este un profit mare cu adevărat, totuşi, el alege acţiunea, adică el nu are ca scop nicio recompensă pentru munca lui, ci lucrul cel mai important este munca lui. Şi aici este unde el găseşte locul de cercetare, pentru că, este cu siguranţă un lucru mare să renunţe la recompensă şi să primească muncă în schimbul recompensei.

De obicei se întâmplă invers. Oamenii fac eforturi ca să primească recompensă. Dar el face invers, el dă recompensa ca să poată primi munca. El a învăţat asta din ceea ce i-a spus Creatorul „Şi Eu o să vă fac pe voi o mare naţiune”, adică măreţia principală este acţiunea.

Rabaş - Articolul 10 din 1984 - Şlavei haSulam (Etapele Scării)

punctuldininima — Thu, 31 May 2012 07:47:30 GMT

CE GRAD TREBUIE SĂ OBŢINĂ UN OM CA SĂ NU MAI TREBUIASCĂ SĂ SE REÎNCARNEZE

Articolul Nr. 10, 1984

Întrebare: Care este gradul care trebuie obţinut astfel ca el să nu mai trebuiască să se reîncarneaze?

Este scris în cartea „Şar HaGhilgulim” (Poarta reîncarnărilor) că, „Toţi copiii lui Israel trebuie să se reîncarneaze, până când ei sunt compleţi cu tot NRNHY. Dar, majoritatea oamenilor nu au toate cele cinci părţi numite NRNHY (Nefeş, Ruah, Neşama, Haya, Yehida), ci numai Nefeş, care este din Asia”.

Asta înseamnă că fiecare om trebuie să corecteze numai partea lui şi rădăcina sufletului său şi nimic mai mult, şi asta încheie ceea ce trebuie omul să corecteze.

Problema este că, noi trebuie să ştim că toate sufletele vin din sufletul lui Adam HaRişon (Primul om). După păcatul Pomului Cunoaşterii, sufletul lui Adam s-a rupt în 600.000 de suflete. Asta înseamnă că singura Lumină pe care a avut-o Adam Ha Rişon în Grădina Raiului, pe care Sfântul Zohar o numeşte „Zihara Ilaa” (Lumina Superioară), s-a dispersat în numeroase părţi.

În cartea „Panim masbirot” („Feţele explicate), pg. 56, Baal HaSulam scrie, „După ce binele s-a amestecat cu răul (după păcat), a fost făcută o structură mare de Klipot (Coji) cu puterea de a se agăţa de Kduşa (Sfinţenie)”. Pentru a fi ferită de ele, Lumina celor şapte zile ale Creaţiei a fost divizată în bucăţi foarte mici, care sunt prea mici ca să fie absobite de Klipot.

Aceasta poate fi comparată cu un rege care a vrut să transfere o sumă mare de bani fiului său care trăia peste mare. Vai, toţi oamenii din ţara regelui erau posibili hoţi şi el nu a putut găsi niciun emisar loial. Ce a făcut? A împărţit banii în monezi mici şi i-a trimis cu un număr foarte mare de emisari. Aşa că, hoţii au găsit că plăcerea de a fura nu era pe măsura dezonoarei faţă de rege.

În acest fel, peste timp, şi în multe suflete, prin iluminarea zilelelor, a fost posibil să se aleagă toate scânteile sfinte care au fost furate de Klipot prin păcatul Pomului Cunoaşterii.

„Multe suflete” se referă la divizarea în Luminile Interioare, şi „multe zile” este o împărţire în multe Lumini Exterioare. Şi părticelele se acumulează într-o mare cantitate de Lumină, fiindcă Adam HaRişon a păcătuit în ea, şi atunci va aduce sfârşitul corecţiei.

Asta duce la concluzia că fiecare este născut doar cu o părticică mică din sufletul lui Adam HaRişon. Când el corectează această parte, nu mai este nevoie să se reîncarneze. De aceea, el poate corecta numai ceea ce îi aparţine lui prin împărţire.

Este scris depre asta în cartea lui Ari „Pomul vieţii”, „Nu este nicio zi ca cealaltă zi, o clipă ca o altă clipă, sau un om ca un alt om. Şi Helbona (parte a mâniei sacre) va corecta ceea ce Levona (o altă parte a mâniei sacre) nu va corecta. Fiecare trebuie să corecteze partea sa.

Dar, trebuie să ştim că fiecare om are o şansă, pentru cel care nu e născut drept. Înţelepţii noştri spun în Nida (Vom şti) 16b, „Rabi Hanina Bar Papa a spus, „Îngerul desemnat pentru concepţie este numit Laila (Noapte). El ia o picătură şi o pune în faţa Creatorului şi spune, „Iubite Doamne, această picătură, ce să devină din ea – un erou, sau un laş, un înţelept, sau un nebun, un bogat, sau un sărac?” Dar nu întreabă „un drept, sau un nelegiuit””.

Asta înseamnă că el nu este născut drept, fiindcă „el nu întreabă”..”drept sau nelegiuit”. Asta rămâne la alegerea noastră, fiecare în funcţie de munca lui în Tora şi Miţvot (porunci). În funcţie de asta, unul este recompensat cu purificarea inimii lui, şi cu corectarea a ceea ce trebuie, după rădăcina sufletului său. Şi atunci el este întreg.

Primul grad când se naşte omul

În Zohar, Mişpatim (Legi) (p 4, rând 11, în comentariul Scara), este scris, „Vino să vezi când un om este născut, îi este dat Nefeş, de la partea de animal, partea de puritate numită „Unghiuri sfinte” adică, Lumea Asia. Dacă el este răsplătit mai departe îi este dat Ruah din partea de „Animale sfinte”, adică din partea Lumii Yeţira. Dacă este răsplătit şi mai departe, îi este dată Neşama din partea de Kise (Tron), însemnând din Lumea Bria. Dacă este răsplătit mai departe, îi este dat Nefeş pe calea de Aţilut. Şi dacă este răsplătit şi mai departe, îi este dat Ruah de Aţilut din partea „Stâlpului din mijloc”, şi este considerat un fiu pentru Creator, după cum e scris, „Voi sunteţi copiii Domnului, Dumnezeul vostru”. Dacă este răsplătit mai departe, îi este dată Neşama din partea Aba ve Ima (Mama şi Tata), care înseamnă Bina, despre care s-a spus, „Lasă tot sufletul să laude pe Domnul”, şi cu ele, numele HaVaYaH este finalizat.

Astfel, perfecţiunea sufletului are NRN (Nefeş, Ruah, Neşama) din BYA (Bria, Yeţira, Asia), şi NRN din Aţilut. Aceasta este perfecţiunea pe care Adam HaRişon a avut-o înainte de păcat. Numai după păcat el a căzut din gradul său şi sufletul lui a fost împărţit în 600.000 de suflete.

Din acest motiv spiritualitatea omului este numită Neşama (Suflet), chiar şi atunci când el are numai Nefeş de Nefeş, fiindcă, este o lege ca atunci când orice discutăm, totdeauna ne referim la nivelul lui cel mai înalt. Şi, fiindcă nivelul cel mai înalt al omului este gradul de Neşama, când ne referim la spiritualitatea omului în general, îi spunem Neşama.

Şi, deşi fiecare om este născut cu cel mai mic grad, ei spun (Şar HaGhilgulim – Poarta reîncarnărilor – p11b), „Fiecare om poate fi Moise dacă vrea să-şi purifice acţiunile. Este aşa, fiindcă el poate să ia un alt spirit, unul mai înalt, cu mărimea de Yeţira, precum şi Neşama de la înălţimea de Bria”.

Acum, puteţi să înţelegeţi de asemenea faimoasele cuvinte ale înţelepţilor noştri: „Spiritul celor drepţi, sau sufletele lor, vin şi sunt gestate în ceea ce este numit Ibur (Gestaţie, Concepţie), ca să-L ajute în munca lui pe Dumnezeu”.

Este prezentată de asemenea în Scara (Sulam) – Introducere la Cartea Zohar, p 93: „Chestiunea este că, cel ce conduce măgarul este ajutorul sufletelor celor drepţi, trimis lor de Sus, pentru a-i ridica de la un grad, la următorul. Dacă nu ar fi fost acest ajutor, pe care Creatorul l-a trimis celor drepţi, ei nu ar fi fost în stare să iasă din gradul lor şi să se ridice mai Sus. De aceea, Creatorul a trimis fiecărui drept un suflet Înalt, de Sus, fiecăruia după meritul şi gradul său, care îl ajută pe drum. Aceasta se numeşte „gestarea sufletului unui drept (merituos)” şi este numită „dezvăluirea sufletului celui drept””.

Rezultă că, atunci când este spus că nu există generaţie în care să nu fie ca Avraam, Iţac şi Iacov, nu înseamnă că ei s-au născut aşa şi nu au avut de ales în această problemă. Din contră, ei sunt oameni care încearcă să meargă pe calea adevărului şi fac eforturile necesare. Aceşti oameni primesc întotdeauna ajutor de Sus prin gestarea sufletelor celor drepţi, care primesc putere să se urce la Gradele mai Înalte.

Rezultă că, tot ce este dat de Sus este considerat ajutor dar, nu fără nicio muncă şi alegere. Şi, existenţa acestei lumi, este prin aceşti drepţi care continuă abundenţa de Sus şi prin asta este existenţă Sus.

Fragmente din Geneză (Bereşit) 432 -441

punctuldininima — Thu, 31 May 2012 05:00:19 GMT

Şi Domnul Dumnezeu a poruncit Omului:

432) "Şi Domnul Dumnezeu a poruncit omului, spunându-i: "Din orice pom din grădină poţi mânca”. O poruncă nu este altceva decât idolatrie. "Domnul” este binecuvântarea Creatorului; "Dumnezeu” este judecătorul. "Omul” este sângele vărsat; "Spunând” este incest. O poruncă nu este altceva decat idolatrie, înseamnă că oriunde este spus "Poruncă”, este implicată interzicerea cultului de idoli. Aici, de asemenea, cuvântul "Poruncit” indică faptul ca El interzice idolatria.

Aici, lui Adam HaRishon i-au fost poruncite şapte Miţvot [porunci]. "Poruncit” este idolatrie; "Domnul” este interzicerea binecuvântării Creatorului; "Dumnezeu” este judecătorul care dă o sentinţă corectă; "Omul” este interzicerea sângelui vărsat; "Spunând” este interzicerea incestului. "Din orice pom din grădină” şi nu ceea ce este furat, "Poţi mânca” şi nu un organ dintr-un animal.

"Din orice pom din grădină, poţi mânca”, indică faptul că El, i-a permis să mănânce orice, chiar şi din pomul cunoaşterii, dar el va trebui să le mănânce în unire dar pomul cunoaşterii nu era în uniune cu restul pomilor din grădină.

433) Vedem că Avraam a mâncat din pomul cunoaşterii şi că Isaac şi Iacov şi toţi profeţii, au mâncat din acest pom şi totuşi au supravieţuit. Dar motivul este că acel pom, pomul cunoaşterii, este pomul morţii. Oricine care îl ia în el singur, moare, deoarece şi-a luat licoarea morţii. Semnificaţia pomului cunoaşterii este Nukva de Zeir Anpin Ar trebui ca întotdeauna să o unim cu restul pomilor din grădină, Sfirot de Zeir Anpin, şi atunci vom putea mânca şi primi din abundenţă de la ea, care este pomul cunoaşterii.

Acesta este modul în care Avraam, Isaac şi Iacob şi toţi profeţii au mâncat de la ea. Dar acela care nu uneşte Nukva cu Zeir Anpin, soţul ei, ci se întinde numai de la ea însăşi, atunci ea este licoarea morţii, după cum este scris, „Pentru că în ziua în care tu mănânci din el, tu sigur vei muri” adică de la ea însăşi pentru că el separă şi taie plantaţiile, separând Creatorul de Divinitatea Lui. Acesta este motivul pentru care sentinţa sa, este moartea.

434) Adam HaRishon a tras prepuţul său, separând sfântul legământ, Yesod de ZA, din locul său şi porţiunea de la Divinitate. Prin urmare, el cu siguranţă a tras prepuţul, părăsind sfântul legământ, unificarea Creatorului şi Divinitatea Lui. El a agăţat de prepuţ, Klipa, care separă Creatorul de Divinitatea Lui şi a fost tentat de cuvintele şarpelui.

435) "Şi din fructul pomului… "Tu nu să nu mănânci din el… ca să nu mori”. "Din fructul pomului” este femeia, Nukva de ZA. "Nu vei mânca din el” deoarece este scris "Şi picioarele ei coboară către moarte” adică picioarele Nukvei coboară la Klipot, unde este moartea, adică dacă el îşi extrage abundenţa doar de la ea, atunci când ea nu este în Zivug (contact) cu soţul ei.

Nu poate fi spus că, pomul cunoaşterii este Sitra Ahra şi nu este Nukva de Kduşa deoarece sunt fructe în Nukva de ZA şi se poate fi spus despre ea, "şi din fructul pomului”. Dar în Sitra Ahra nu există fructe, deoarece un alt zeu este steril si nu rodeşte. Şi atunci cum spune textul despre asta, "şi din pomul din grădină”? Într-adevăr este scris, "în ziua în care mănânci din el, sigur vei muri”. De aceea pomul este numit "pomul morţii”, deşi este Nukva de Kduşa, după cum este scris, "Şi picioarele ei coboară către moarte”, chiar dacă ea însăşi este viaţă şi Kduşa.

436) Acel pom, pomul cunoaşterii, a fost udat de sus. A crescut şi s-a bucurat, precum este scris, "Şi un fluviu iese din Eden, ca să ude grădina”. "Grădina” înseamnă Nukva de ZA. Acel fluviu, Bina, intră în Nukva şi o udă, dându-i Mohin de Gadlut, şi astfel totul devine unul. Prin acestea Mohin, Zeir Anpin şi Nukva devin unul, fiindcă de acolo de jos, sub Nukva de ZA, déjà există separare şi nu pot primi acele Mohin, cum este scris, "Şi de acolo se desparte”. Este aşa deoarece sub grădină, este deja separată şi nu este toată Sfinţenia, fiindcă NR de BYA sub Nukva, nu sunt Sfinţenie.

Şi Şarpele era Viclean:

437) „Şi şarpele era viclean” . Şarpele este înclinaţia rea, care atrage la păcat. Iar şarpele a fost într-adevăr şarpe, dar într-adevăr este tot unul, pentru că el a fost SAM şi a fost văzut călărind un şarpe. Forma şarpelui este Satan, înclinaţia rea, care atrage oamenii să păcătuiască, şi apoi se înalţă şi defăimează. Astfel, este tot unul. Se poate spune că şarpele este înclinaţia rea şi poate fi spus că este un şarpe adevărat.

438) În acel timp, Îngerul SAM (referire la îngerul Samael) a coborât din cer şi a călărit acel şarpe, şi toţi oamenii au văzut forma lui şi au fugit de el. SAM şi şarpele au intrat în vorbă cu femeia şi au provocat moarte lumii. Într-adevăr a fost cu înţelepciune că SAM a adus blestemele asupra lumii, căci el cu viclenie i-a atras pe ei în păcat şi a împiedicat primul pom pe care Creatorul L-a creat în lume, Adam HaRişon.

439) Acest lucru depindea de SAM, el jefuind Mohin şi binecuvântările de la Adam HaRişon cu viclenia lui, făcându-l să păcătuiască cu pomul cunoaşterii. În cele din urmă, celălalt pom sfânt a venit , Iacov, şi a luat înapoi binecuvântările de la SAM, astfel îngerul Sam, preotul lui Esav, nu va fi binecuvântat de sus îngerul SAM, şi astfel că Esav nu va fi binecuvântat jos, deoarece SAM şi Esav au fost făcuţi prin decăderea lui Adam HaRişon . Prin decăderea lui SAM şi Esav Kduşa (sfinţenia) este reconstruită, deci, fiindcă SAM a furat prin binecuvântările din Kduşa prin vicleniile lui, Iacov a recucerit binecuvântările de la SAM şi Esav cu şiretenie.

Iar motivul pentru care a fost anume Iacov cresut puternic în asta, este să reîntoarcă furtul pe care SAM l-a furat de la Adam HaRişon, fiindcă Iacov a fost asemenea lui Adam HaRişon. Frumuseţea lui Iacov a fost frumuseţea lui Adam HaRişon. De aceea, aşa cum SAM a negat binecuvântările de la primul pom care este Adam HaRishon, Iacov care este asemenea lui Adam HaRişon, a negat sus binecuvântările pentru SAM,şi jos pentru Esav. Tot ceea ce a luat Iacov, a luat de la sine, ceea ce a furat SAM de la Adam HaRişon. De aceea a fost scris: „Şi un om s-a luptat cu el”, fiind SAM.

440) „Şi şarpele era viclean”. Şarpele este înclinaţia rea, este îngerul morţii. Şi pentru că şarpele este îngerul morţii, el a provocat moartea la toată lumea, atrăgând-o pe Eva să păcătuiască cu pomul cunoaşterii. A fost scris, „Sfârşitul la fiecare carne a venit înaintea Mea”, adică, îngerul morţii care pune capăt la fiecare carne, luând sufletele din fiecare carne şi este chemat aşa: „Sfărşitul la fiecare carne”.

441) Şarpele a început cu cuvântul „Af” („deşi” dar şi „furie”), spunând „Deşi Dumnezeu a spus.”. Astfel a adus cu el furia şi mânia în lume. El a spus femeii, „Cu acest pom Creatorul a creat lumea” fiindcă lumea a fost creată de Nukva. „De aceea, cu adevărat mâncaţi din el şi veţi fi ca Dumnezeu cunoscând binele şi răul şi voi, de asemenea veţi putea să creaţi lumi prin Nukva.”

Zeir Anpin este Elokim (Dumnezeu). Numele Lui este Nukva, pomul cunoaşterii binelui şi răului . De aceea, dacă mâncaţi din pomul cunoaşterii, care este numele lui, adică, ei se vor alipi de Nukva şi de abundenţa ei, „ Şi voi veţi fi ca Dumnezeu” ca Zeir Anpin, „Şi veţi putea să creaţi lumi ca El”.

Rabaş - Articolul 17 - Şlavei haSulam (Etapele Scării)

punctuldininima — Wed, 16 May 2012 10:54:06 GMT

Despre importanţa prietenilor

Articolul 17, Partea 1, 1984

Este despre importanţa prietenilor în societate şi cum să-i apreciem, adică cu ce fel de importanţă trebuie să-şi privească fiecare prietenului său. Bunul simţ ne spune că dacă cineva îşi priveşte prietenul ca fiind pe un nivel mai jos decât nivelul său, atunci el va dori să-îl înveţe pe acesta cum să se poarte într-un mod mai virtuos decât calităţile pe care prietenul le are. Deci, el nu poate fi prietenul lui ci îşi poate lua prietenul ca student şi nu ca prieten.

Şi dacă cineva îşi vede prietenul ca fiind la un nivel superior faţă de al său, şi vede că poate dobândi calităţi bune de la acesta, atunci prietenul îi poate fi Rav şi nu prieten.

Aceasta înseamnă că doar atunci când omul îşi vede prietenul la acelaşi nivel cu al său, atunci el îl poate accepta pe celalalt ca prieten şi se poate uni cu el. Aceasta fiindcă prietenii se află amândoi în acelaşi stadiu. Aşa ne dictează bunul simţ. Cu alte cuvinte, ei au aceleaşi puncte de vedere şi astfel decid să se unească. Atunci, amândoi acţionează îndreptându-se către scopul pe care amândoi doresc să-l obţină.

Sunt ca doi prieteni care gândesc la fel şi care fac o afacere împreună, astfel încât acea afacere să le aducă profit. În acel stadiu ei simt că au puteri egale. Dar daca unul dintre ei va simţi că este mai competent decât celălalt, atunci el nu va vrea să-l accepte pe acesta ca pe un partener egal. În schimb ei ar crea un parteneriat procentual, în concordanţă cu puterea şi calităţile pe care unul le posedă faţă de celălalt. În acel stadiu, parteneriatul este de treizeci şi trei sau treizeci şi cinci de procente, şi deci nu se poate spune că sunt egali în afacere.

Dar în iubirea pentru prieteni, atunci când prietenii se obligă să creeze unitate între ei, înseamnă clar că ei sunt egali. Aceasta se numeşte „unitate”. De exemplu, dacă ei fac afaceri împreună şi hotărăsc ca beneficiul să nu fie distribuit în mod egal, numim asta „unitate”? În mod clar, o afacere în iubirea prietenilor va fi atunci când profiturile şi posesiunile prietenilor sunt egal controlate de către aceştia. Ei nu ar trebui să ascundă sau să tăinuiască nimic unul faţă de altul, ci totul să fie cu iubire, prietenie, încredere şi pace.

Dar în eseul „ Un discurs pentru completarea Zoharului”, este scris: „Măsura măreţiei, vine cu două condiţii:

1) să ascultăm întotdeauna şi să primim aprecierea societăţii, pe măsura măreţiei ei;

2) mediul va trebui sa fie măreţ, după cum este scris:

‚În mulţimea de oameni este slava Regelui’ ”.

Pentru a accepta prima condiţie, fiecare student trebuie să simtă că el este cel mai mic dintre toţi prietenii, şi, doar atunci el va fi capabil să primească aprecierea măreţiei de la toţi. Aceasta este astfel, deoarece acela care este mai mare, nu poate primi de la cel mic, şi cu atât mai mult să fie impresionat de cuvintele acestuia. Doar cel mic este impresionat de aprecierea celui mai mare.

Şi in ceea ce priveşte a doua condiţie, fiecare student trebuie să preamărească meritele prietenului, ca şi cum acela ar fi cel mai mare din generaţie. Atunci, mediul înconjurător îl va influenţa aşa cum ar face un mediu măreţ din moment ce calitatea este mai importantă decât cantitatea.

Rezultă că in privinţa iubirii de prieteni, ei se ajută unul pe altul, adică este suficient pentru fiecare să îl privească pe prietenul său ca având acelaşi nivel cu al său. Dar deoarece fiecare ar trebui să înveţe de la prietenii săi, intervine aici noţiunea de Rav şi discipol. Din acest motiv, el ar trebui să-şi considere prietenul ca fiind mai măreţ decât el.

Dar cum poate cineva să-l considere pe prieten mai mare decât pe sine, dacă vede că meritele sale le depăşesc pe cele ale prietenului său, că este mult mai talentat şi că are calităţi naturale mai bune? Există două moduri de a înţelege acest lucru:

El are credinţă mai presus de raţiune: de îndată ce şi-a ales prietenul, el îl apreciază pe acesta mai presus de raţiune.
Într-un mod mai natural – prin raţiune. Dacă s-a decis să-l accepte pe celălalt ca prieten şi lucrează cu sine ca să îl iubească, atunci este normal ca din cauza iubirii să vadă doar lucrurile bune. Si chiar dacă prietenul are şi părţi rele, el nu le poate observa, după cum este scris: „iubirea acoperă toate fărădelegile”.

Vedem că un om poate vedea lucrurile rele la copiii vecinului său, dar niciodată pe ale copiilor proprii. Şi când cineva vede vreo greşeală în copiii lui, imediat el se opune prietenului său şi începe să enumere meritele copiilor săi.

Şi întrebarea este, care e atunci adevărul? Până la urmă, există meritele copiilor săi şi de aceea omul se supără când cineva vorbeşte despre copiii lui. Problema este că, după cum am auzit de la tatăl meu, că într-adevăr fiecare om are bune şi rele. Şi amândoi, şi vecinul şi tatăl, spun adevărul. Doar că vecinul nu îi tratează pe copiii celuilalt aşa cum face tatăl lor, fiindcă el nu are aceeaşi iubire pentru ei, cum are tatăl.

De aceea, când îi vede pe copiii celuilalt, vede doar defectele lor, deoarece asta îi provoacă mai multă plăcere. Şi asta fiindcă el poate arăta că este mai virtuos decât alţii pentru că are copii mai buni. De aceea vede el doar defectele celorlalţi. Ceea ce vede el este adevărat, doar că vede doar lucrurile care-l bucura.

Dar tatăl, de asemenea vede doar adevărul, doar că el se referă la partea bună pe care o au copiii lui. Nu vede defectele copiilor fiindcă acestea nu îi aduc nicio plăcere. Deci, el spune adevărul despre ceea ce vede în copiii săi. Şi fiindcă că el se referă doar la lucrurile care îl pot mulţumi, vede doar virtuţile.

Rezultă că, dacă cineva îşi iubeşte prietenii, legea iubirii spune că vrea să vadă doar meritele acestora şi nu greşelile lor. De aceea, dacă el vede în prietenii săi greşelile, nu este un semn că prietenii ar greşi, ci că greşeala este în el, şi, deoarece iubirea sa pentru prieteni este imperfectă, el vede greşelile acestora.

De aceea, acum el nu ar trebui să se uite la corecţia prietenului său,ci, mai degrabă el însuşi are nevoie de corecţie. Rezultă din toate cele de mai sus, că lui nu ar trebui să-i pese de corectarea greşelilor prietenului său, pe care el le vede în acesta, ci el însuşi va trebui să corecteze greşeala pe care a făcut-o în iubirea pentru prietenul său. Şi când se corectează pe sine, el va vedea doar meritele prietenului şi nu greşelile acestuia.

Şamati (Am auzit) 72 - Încrederea este îmbrăcămintea pentru Lumină

punctuldininima — Sun, 13 May 2012 06:10:03 GMT

72. Încrederea este îmbrăcămintea pentru Lumină

I heard on Nisan 10, March 31, 1947

Încrederea este îmbrăcămintea pentru Lumină, numită "viață.” Este așa deoarece există o regulă care spune că nu este nici o Lumină fără un Kli (vas). Prin urmare Lumina, numită "Lumina vieții,” nu poate înveli, ci trebuie să se îmbrace într-un Kli. Kli-ul în care este îmbrăcată Lumina vieții este, de obicei, numit "încredere.” Ceea ce înseamnă că persoana vede că poate îndeplini toate lucrurile grele.

Așadar, Lumina este simțită și recunoscută în Kli-ul încrederii. Din această cauză, viața cuiva este cântărită după măsura de încredere care apare acolo. O persoană își poate aprecia mărimea vitalității proprii după încrederea în el însuși.

Din acest motiv, cineva poate vedea în el însuși că, atâta timp cât nivelul lui de vitalitate este înalt, încrederea strălucește în fiecare lucru și nimic nu îl poate obstrucționa în ceea ce dorește el. Aceasta deoarece Lumina vieții, care este o forță de Sus, strălucește asupra lui și el poate lucra cu puteri supraomenești, căci Lumina Superioară nu este limitată precum forțele fizice.

Pe de altă parte, când Lumina vieții îl părăsește, adică persoana a coborât de pe nivelul de vitalitate anterior, atunci el devine iscoditor și isteț. Începe să calculeze câștigul în toate, dacă merită sau nu să facă acel lucru. Și persoana se temperează, nu mai este plin de viață și nu mai arde de nerăbdare așa cum era înainte să decadă de pe nivelul lui de vitalitate.

Cu toate acestea, persoana nu are înțelepciunea să spună că toată această inteligență și logică cu care judecă acum totul se datorează faptului că și-a pierdut entuziasmul pe care îl avea atunci. În schimb, se gândește că acum a devenit inteligent, nu ca atunci când încă nu își pierduse Lumina vieții. Mai mult, că atunci a fost nesăbuit și neglijent.

De fapt el trebuie să știe că toată înțelepciunea de acum, a dobâdit-o deoarece și-a pierdut înflăcărarea pe care o avea anterior. Înainte, persoana își măsura toate faptele cu Lumina vieții, pe care i-a dat-o Creatorul. Dar acum, că este în decădere, înclinația către rău are puterea să vină spre el cu toate "argumentele sale juste.”

Sfatul, în acest caz, este ca persoana să spună că acum nu poate discuta cu corpul său și nu poate să se certe cu el. Mai degrabă, el trebuie să spună, "Acum sunt mort și aștept reînvierea morților.” Apoi el trebuie să înceapă să lucreze mai presus de rațiune, adică să îi spună corpului său, "Tot ceea ce spui este adevărat și nu am nimic rațional să îți răspund. Dar sper să încep lucrul din nou. Acum iau asupra mea Tora și Mitzvot, și devin prozelit, iar înțelepții noștri au spus, ‘un prozelit care s-a convertit este ca un nou născut.’ Acum aștept salvarea de la Creator; El mă va ajuta cu siguranță și eu mă voi întoarce pe calea sfințeniei. Iar când voi avea putere în sfințenie, atunci voi avea ce să-ți răspund. Însă, între timp, trebuie să merg mai presus de rațiune căci sunt lipsit de gândirea în sfințenie. Ca atare, mă poți învinge cu rațiunea ta și eu not pot face nimic altceva decât să mă încred în înțelepții noștri care au spus că ar trebui să păstrez Tora și Mitzvot în credință mai presus de rațiune. Trebuie să cred cu adevărat că, prin puterea credinței, vom fi ajutați de Sus, așa cum au spus înțelepții noștri, ‘Acela care vine să se purifice este ajutat.’”

Rabaş - Texte scurte

punctuldininima — Thu, 10 May 2012 12:56:35 GMT

"Atunci când omul trebuie să-şi judece tovarăşii de grup după o scală de merit este un efort foarte mare şi, nu oricine este pregătit pentru asta. Uneori, situaţia este şi mai rea, adică, uneori, omul vede că tovarăşul lui îl dispreţuieşte, şi, şi mai rău de atât, aude vorbe urâte, adică, aude de la un coleg că prietenul „cutare” a spus despre el lucruri şi nu e frumos ca prietenii să vorbească unul despre altul. El acum trebuie să se supună pe sine şi să-l judece pe acesta după o scală de merit. Acesta este într-adevăr un mare efort. Rezultă că prin acest exerciţiu el dă o plată care este mai importantă decât o plată în bani...

De aceea, când omul face efortul să-l judece pe acela după o scală de merit, aceasta este o virtute, fiindcă prin acest efort pe care omul îl face, numit „trezirea de jos”, îi dau de Sus putere să poată să iubească pe toţi membrii grupului fără excepţie. Aceasta se numeşte „cumpără-ţi prieten” fiindcă omul trebuie să depună efortul de a obţine iubirea pentru cei de lângă el”

Rabaş - „Treptele scării” 1988 - „Ce se cere de la adunarea membrilor”

„Este imposibil să primească plenitudine de la grup dacă el nu este alipit la grup, adică dacă nu îl apreciază. Prin această evaluare (apreciere) el poate să primească de la ei plenitudine fără muncă, numai prin alipirea la grup.”

Rabaş – Esenţa interzicerii învăţăturii Torei de către închişi

„Acela care nu ştie să fie mustrat. Nu spune să mustre ci, să fie mustrat (Zohar – VaYşev)”. Omul vrea să mustre pe alţii. Toţi vor ca toţi ceilalţi să lucreze cu vasele de dăruire, pentru că dacă toţi tovarăşii lui au lucrat în dăruire, ei îi vor da tot ceea ce el are nevoie. Dar, dacă se mustră pe sine, atunci el va fi dăruitorul şi astfel, dorinţa lui de primire va pierde. Dar când vasele celorlalţi lucrează în dăruire, dorinţa lui de primire profită. De aceea fiecare vrea ca ceilalţi să fie puri.

Rabaş – Gradele scării – Mustrându-l pe altul

De obicei, oamenii sunt preocupaţi cu satisfacerea nevoilor lor pentru numai cei şaptezeci de ani. Dar peste 120 de ani pe om nu-l mai preocupă acumulările lui. De asemenea, uneori, omul crede că fiecare zi ar trebui să fie în ochii lui ca una nouă, adică o nouă creaţie.

Este ca o reîncarnare – adică omul de ieri s-a reîncarnat în omul de azi şi el trebuie să corecteze tot ceea ce a făcut cu o zi în urmă, deopotrivă în datoriile bune sau în merite, adică fie că a făcut fapte bune (Miţvot) sau încălcări.

De exemplu, dacă el a luat ceva de la tovarăşul lui, trebuie să dea înapoi. Şi dacă a împrumutat ceva tovarăşului lui, trebuie să primească înapoi de la el, fiindcă să recuperezi o datorie este o faptă bună (miţva), deci el trebuie să recupereze de la tovarăşul său.

Rabaş – Gradele scării – Omul ca întreg

Este o regulă că tot ceea ce este nou este interesant şi distractiv. Prin urmare, după ce omul primeşte acoperirea cu iubire de la altcineva, el se bucură numai de iubirea celuilalt şi uită de iubirea de sine. În acel moment, fiecare din ei începe să primească plăcere numai din grija pentru aproapele lui şi nu se poate îngrijora pentru sine, fiindcă fiecare om poate munci numai unde primeşte plăcere.

Rabaş – Gradele scării – Omul ca întreg

Capitolul despre barbaţi şi femei -Cel mai important în casă este soţia lui

punctuldininima — Thu, 10 May 2012 12:50:32 GMT

Cel mai important în casă este soţia lui

Bereşit (Geneza)

231.Ceea ce este important în casă este soţia lui fiindcă Divinitatea (Şhina) nu pleacă din casa lui datorită soţiei lui. După cum am învăţat ca este scris, „Şi Iţac a adus-o în cortul mamei lui, Sara” şi s-a reaprins lumânarea, aşa cum era în timpul lui Sara, mama lui, fiindcă Şhina vine în casă datorită Rebecăi. Astfel, Divinitatea este rânduită în casă datorită soţiei lui.

232.Fiindcă Mama Superioară (Ima Eliona), Bina, nu se află cu bărbatul, Zeir Anpin, decât dacă este corectată casa şi sunt conectaţi bărbatul cu femeia, ZON. Atunci Mama Superioară transmite binecuvântări să binecuvânteze pe ZON. La fel, Mama de Jos, Divinitatea (Şhina), nu se află cu bărbatul, înţelegând cu omul de jos, decât în ceasul în care este corectată casa şi masculul vine la Nukva şi se conectează împreună. Atunci Mama de Jos (Ima Tataa, Şhina), Divinitatea, transmite binecuvântări să-i binecuvânteze.

Capitolul despre barbaţi şi femei -Om include bărbat şi femeie împreună

punctuldininima — Thu, 10 May 2012 12:47:55 GMT

Om include bărbat şi femeie împreună

Naso (Ia)

141.”Adam” (Om) este întregul format din bărbat şi femeie, fiindcă cel în care s-au unit bărbat şi femeie este numit „om”, şi atunci, el este cu frică de Ceruri. Mai mult, este în el umilinţă. Mai mult, este în el Hesed (har).

Şi cel în care nu se află bărbat şi femeie, nu este în el nici frică, şi nici umilinţă, şi nici pioşenie. Şi de aceea, este numit „om” cel ce conţine tot. Şi fiindcă este numit „om” (Adam) este în el Hesed (har). Şi este scris „Am spus „Harul (Hesed) va fi construit pentru totdeauna” şi lumea nu poate fi construită dacă nu se află bărbat şi femeie”.

142.Şi este scris „Şi Harul Domnului este dintotdeauna pentru totdeauna pentru cei cu frică de El”. „cei cu frică de El” sunt om întreg, bărbat şi femeie, fiindcă altfel nu este în el teamă. „Şi Harul Domnului este dintotdeauna pentru totdeauna” sunt Cohanimii (Preoţii) cei ce vin din partea de Hesed (Har). Şi ei moştenesc această moştenire care vine din Lumea Superioară, Zeir Anpin, la Lumea de Jos, Malhut. „Pentru cei cu frică de El”, Cohanimii (Preoţii) de jos, care conţin bărbat şi femeie, pentru a fi întregit ca om, care este bărbat şi femeie. „Şi dreptatea Lui pentru fii fiilor”, fiindcă a el a fost răsplătit cu fii fiilor.