PLEACĂ
DIN ŢARA TA
Articolul
nr. 5 1984-1985
„Pleacă
din ţara ta, din neamul tău şi din casa tatălui tău, şi vino în
ţara pe care ţi-o voi arăta Eu”.
El
întreabă despre acest lucru fiindcă nu este aşa cum e normal,
fiindcă omul, întâi pleacă din casa tatălui său, apoi de la
neamul său şi apoi din ţara sa. Asta este ceea ce întreabă
comentatorii.
În
muncă, noi va trebui să interpretăm că acest „ţara (ereţ)
ta” vine de la cuvântul dorinţă (raţon),
cum spun înţelepţii noştri despre asta: „Să dea ţara
(ţara-ereţ) verdeaţă”, deci că a fost bucuros să facă
dorinţa Făcătorului. În consecinţă, „Pleacă din ţara ta”
înseamnă din dorinţa ta, care este dorinţa cu care a fost creat
omul numită „dorinţa de primire a bucuriei şi a plăcerii”,
adică iubirea de sine. De aceea, i s-a spus să iasă din iubirea de
sine.
Referitor
la „din neamul tău”, noi va trebui să interpretăm că tatăl
şi urmaşul, înseamnă cauză şi consecinţă, sau cauză şi
efect. Este aşa fiindcă urmaşul provine de la o picurare în
creierul tatălui, prin care urmaşul este dus mai departe, după cum
am spus noi in eseurile anterioare. Asta înseamnă că munca pe care
omul este pe cale să o facă, este pentru a primi recompensă.
Astfel, munca îi naşte lui recompensă. Dacă nu ar fi fost pentru
recompensă nu ar fi făcut niciun efort. Rezultă că motivul pentru
care pentru care el ţine Tora şi Miţvot este pentru a naşte un
fiu, care se numeşte „recompensă”.
Şi
în ceea ce priveşte recompensa, noi am spus deja ca sunt două
feluri de recompensă: 1) recompensa numită „această lume” şi
2) recompensa numită „lumea viitoare”. Asta este adusă în
Zohar (Introducere la Cartea Zohar) astfel „Şi Sfântul Zohar
spune că acelea două nu sunt considerate lucru important”. Este
explicat acolo, în Comentariul Scării, că asta este datorită
faptului că ele au fost construite pe baza iubirii de sine, numită
„dorinţa de a primi de dragul primirii”.
Deci,
dacă omul acţionează în Tora şi Miţvot pentru a primi
recompensa pentru dorinţa lui de primire, rezultă că, amândoi, şi
tatăl, adică munca, şi urmaşul care s-a născut din munca lui,
numit „răsplată” s-au bazat pe iubirea de sine. Asta înseamnă
că picurarea în creierul tatălui, care este numită „muncă”,
a fost gândul lui numai de iubire de sine, şi a fost acolo chiar de
la începutul muncii lui. În mod natural, noul născut, adică
recompensa pe care el aşteaptă să o primească, este de asemenea
una de iubire de sine.
Lui
i s-a spus „pleacă din ţara ta”, adică afară din dorinţa ta
de primire, „de la neamul tău”, referindu-se la urmaşii care au
fost născuţi, „şi de la casa tatălui tău” care este munca ce
naşte o răsplată a iubirii de sine. Şi el trebuie să se
îndepărteze de toate acestea.
„Şi
vino în ţara pe care ţi-o voi arăta Eu”. Această ţară
înseamnă dorinţă de dăruire. Acest pământ înseamnă dorinţa
de a dărui pentru că acest pământ se referă la dorinţa de a
dărui. „Ţara” este dorinţa de dăruire şi înseamnă că el
va fi răsplătit cu revelarea Creatorului.
„pe
care ţi-o voi arăta Eu” însemnă că Creatorul se va arăta lui
pe Sine. Asta nu se întâmplă cu dorinţa de primire unde au fost
plasate restricţia şi ascunderea şi unde ea a devenit întunecată
şi separată de Viaţa Vieţilor şi asta, produce întuneric.
„De
aceea, Eu nu-ţi pot fi arătat ţie, în dorinţa ta de primire, ci
din contră, în dorinţa de dăruire”. Asta este numită
„echivalenţă de formă”, şi atunci restricţia şi ascunderea
sunt ridicate şi Creatorul i se arată lui.
„Şi
Eu am să vă fac pe voi o mare naţiune”.În Midraş Raba cap.39
este scris: „Rabi Levi a spus: Când Avraam Părintele mergea prin
Aram-Naharaim (Mesopotamia) şi i-a văzut nechipzuiţi, mâncând şi
bând, el a spus: „Nadăjduiesc că nu voi avea mult în această
ţară”. Când a ajuns la Sulam Ţor (localitate în nordul
Israelului) şi i-a văzut plivind în timpul plivitului şi prăşind
în timpul prăşitului a spus: „Nădăjduiesc că am avut mult în
această ţară”. Şi Creatorul i-a spus: „Sămânţei tale îi
voi da această ţară!””
Pentru
a înţelege cuvintele lui, în muncă vom interpreta, aşa cum am
spus mai sus, că Ereţ
(ţară) înseamnă dorinţă.
BeAram
(în Aram) are literele din Avraam.
„Când Avraam trecea prin Naharaim”,
naharaim
vine de la cuvântul aramaic nahor
(lumină), şi atunci el a văzut că acolo sunt oameni a căror
singură dorinţă este pentru lumini. Asta se numeşte „mâncând
şi bând”, fiindcă dorinţa lor este de recompensă. De aceea el
spune: „Nadăjduiesc că nu voi avea mult în această ţară”,
adică „nu voi avea mult în această dorinţă” - deci dorinţa
este doar de recompensă şi munca nu este apreciată ci doar
recompensa este apreciată. De aceea el spune: „Nădăjduiesc că
nu voi avea mult în această dorinţă”.
„Când
a ajuns în Sulam Ţor”, Ţor
vine de la cuvântul ţar-îngust,
necaz.
Asta înseamnă că ei au simţit constrângere sau necaz. El a văzut
că ei au fost în (pe) Sulam (Scară) că pe „O scară (sulam) s-a
înălţat pe pământ şi vărful ei a atins cerul”. Şi ei au
văzut că s-au ocupat cu plivitul în timpul plivitului şi cu
prăşitul în timpul prăşitului, adică toate gândurile lor erau
despre munca omului, că scopul lor principal era ca munca lor să
fie adecvată, însemnând că vasele (kelim) în care abundenţa va
trebui pusă, vor fi adecvate. Ei nu dau atenţie fructelor,
recompensei, ci din contră, sunt atenţi la succesiunea muncii, după
cum spune el, „plivind în timpul plivitului şi prăşind în
timpul prăşitului.”
Apoi
el a spus, „Nădăjduiesc că am avut mult în această ţară”,
adică în această dorinţă, care are în primul rând intenţia ca
munca să fie adecvată şi recompensa, adică fructele, nu este
treaba lor. „Lucrurile secrete aparţin Domnului Dumnezeul nostru”,
adică recompensa este treaba Creatorului şi noi trebuie să nu avem
în vedere recompensa, ci să fim mulţumiţi prin răsplătirea, fie
şi cu cea mai mică atingere a acestei munci, în orice
circumstanţe. Şi acesta este un mare privilegiu pentru el, şi
singurul lucru care ne este revelat, este acţiunea.
Acum
noi putem interpreta „Şi Eu am să vă fac pe voi o mare naţiune”.
Mare se referă exact la acţiune. Măreţia, pentru aceia care
muncesc, sunt numai acţiuni care sunt deasupra raţiunii. Numai
acelora ei le dau importanţă. Dar ei nu iau în considerare
luminile pe care le primesc prin munca lor fiindcă luminile sunt
parte din „Lucrurile secrete aparţin Domnului Dumnezeul nostru”,
adică aceasta este acţiunea Creatorului şi, El face tot ceea ce El
doreşte.
Ei
nu Îl roagă pe El să le dea, pentru că nu acesta a fost scopul
lor. Ei au un singur scop, să dea mulţumire Creatorului fără
nicio recompensă fiindcă toată recompensa este aceea că au
privilegiul de a-L servi pe Rege. Nu contează pentru ei ce fel de
serviciu fac pentru Rege, dacă este important sau neimportant,
fiindcă ei iau în considerare numai cum pot face plăcere Regelui.
De
exemplu, nu multă lume e dispusă să facă munci neimportante. Ei,
în orice caz le iau imediat, fiindcă aici ei au ceva prin care îl
pot bucura pe Rege, deoarece nu multă lume vrea asta.
Lecţia
este că, întru-cât nu sunt mulţi oameni care să dorească să
meargă în direcţia muncii deasupra raţiunii, fiindcă fiecare
consideră asta muncă dezonorantă şi privesc această muncă ca pe
un „exil”, aceia care doresc să vadă unde pot ei să-l bucure
pe Rege, iau anume această muncă. Şi această muncă pe care ei o
fac este numită „ridicarea Divinităţii din praf”. Această
muncă este numită de asemenea „Divinitate în exil”, şi
aceasta este singura muncă pe care ei o vor. Iar considerând munca
cu intenţia de a primi de Sus lumină şi abundenţă sunt mulţi
voluntari pentru ea.
Acum
noi putem interpreta ce au spus înţelepţii noştri (Şabat, 127):
„Rav Yeuda a spus: „Rav a spus, 'Ospitalitatea
este mai mare decât primirea feţei Divinităţii'
după
cum e scris: şi a spus 'Domnul
meu, dacă acum am găsit trecere înaintea Ta, te rog, nu trece de
robul Tău'
". RAŞI
interpretează: „Nu trece înseamnă că El l-a lăsat şi s-a dus
să salute oaspeţii”. Putem spune că el a învăţat acest lucru
de la ceea ce i-a spus lui Creatorul: „Şi Eu o să vă fac pe voi
o mare naţiune”, adică lucrul important este acţiunea
şi nu luminile. Asta înseamnă că esenţa muncii lor este în
iubirea pentru ceilalţi şi ei nu se au în vedere pe ei înşişi.
Este aşa, în ciuda faptului că primirea feţei Divinităţii oferă
cu siguranţă plăcere mai mare corpului decât să munceşti în
iubirea pentru ceilalţi.
De
aceea aici, când Creatorul îi spune: „Şi Eu o să vă fac pe voi
o mare naţiune”, măreţia ta va fi în primul rând în asta,
adică în acţiuni, şi de aceea el are aici un loc unde el se poate
arăta pe sine. Cu alte cuvinte, el va fi sigur că nu doreşte să
ia în considerare profiturile. Deşi, să fii răsplătit cu
salutarea Divinităţii este un profit mare cu adevărat, totuşi, el
alege acţiunea, adică el nu are ca scop nicio recompensă pentru
munca lui, ci lucrul cel mai important este
munca lui. Şi aici este unde el găseşte locul de cercetare, pentru
că, este cu siguranţă un lucru mare să renunţe la recompensă şi
să primească muncă în schimbul recompensei.
De
obicei se întâmplă invers. Oamenii fac eforturi ca să primească
recompensă. Dar el face invers, el dă recompensa ca să poată
primi munca. El a învăţat asta din ceea ce i-a spus Creatorul „Şi
Eu o să vă fac pe voi o mare naţiune”, adică măreţia
principală este acţiunea.
|