Zohar, Capitolul, VaYechi (Si Jacob a trait),
paragraful 170: Pana la plecarea sufletului cuiva, toate rudele si
prietenii din lumea adevarului ii plimba sufletul si ii arata locul din
Eden si locul pedepsei.
Intrebare:
Oamenii care au suferit o moarte clinica vorbesc despre viziuni pe care
le experimenteaza, care, sub multe aspecte sunt similare celor descrise
in Cartea Zohar. Totusi, acesti oameni nu stiu nimic despre Cabala.
Raspuns:
Intelegerea Cabalei nu ajuta o persoana sa vada lumea spirituala. Lumea
Superioara poate fi simtita numai intr-un suflet corectat. Daca o
persoana studiaza, sau nu, carti Cabaliste este irelevant. Cel mai
important lucru este daca doreste sa se corecteze.
Putem
privi experienta mortii clinice din doua perspective. Pe de o parte,
cand o persoana cade intr-o stare critica, este o lovitura grea pentru
corpul fiziologic, care nu este altceva decat o dorinta de placere.
Corpul nostru ne apare numai ca ceva corporal, care ocupa spatiu, dar in
realitate este doar o dorinta de placere, de un anumit tip de
implinire.
Daca
aceasta dorinta simte gol sau suferinta, in mod natural nu vrea sa
simta locul (dorinta) in care simte durere. Vrea sa reduca si sa
restrictioneze acest loc, sa traiasca mai putin, sa-si deconecteze
simturile, sa ia droguri, etc. Orice persoana care simte suferinte
materiale si emotionale vrea sa le restrictioneze, asta insemnand sa
restrictioneze perceptia sa asupra lumii, chiar pana la dorinta de a
stopa viata.
Dar
simtind suferinta si dorind sa urce, pentru a scapa din acest loc, plin
de intuneric, durere, lovituri, razboaie si boli, adica sa se ridice
din teribila suferinta, deasupra acestei lumi, o persoana face de fapt, o
actiune spirituala. Nu o faci de dragul daruirii, sau pentru ca esti
atras de spiritualitate, ci pentru ca suferinta te preseaza asa de mult,
incat te forteaza sa iesi in afara, ca un sambure azvarlit in sus, cand
strivesti o cireasa.
Aceasta
este calea suferintei, dar nu este avansare, pentru ca in acest fel nu
te apropie de scop. De fapt, tu nici nu stii ca exista un scop; pur si
simplu alergi ca un animal manat prin lovituri de bat. Oricum, te ridici
deasupra ego-ului, a dorintei de placere. Vrei sa il anulezi, gandind: Nu vreau nimic, doar lasa-ma in pace!
Sa
presupunem ca furi un milliard de dolari si esti prins si inchis pe
viata. In acel moment iti doresti doar paine si apa si sa te intorci
acasa. Asta este! Totusi, inainte de asta ai vrut un miliard de dolari!
Dorinta se reduce pe sine astfel, prin cresterea credintei deasupra ratiunii. Este gata sa fie in daruire, sa respinga si sa se restrictioneze astfel incat sa nu simta suferinta pe care o aduce pedeapsa.
Si
asta se intampla atunci cand oamenii incep sa simta adevarul; devine
revelata o conexiune cu Creatorul, cel putin intr-o anumita masura.
Totusi, ea trece foarte repede si oamenii sunt incapabili sa ia sau sa
retina in intregime aceasta stare, pentru ca le lipsesc propriile Kelim, vasele spirituale permanente. Si astfel senzatia trece.
In
99,9 % din cazuri, senzatia a ceva din alta lume se refera numai la
oamenii cu experiente psihosomatice. Deoarece ei traiesc in suferinta,
confuzie, intuneric emotional si sisteme interne defecte, aceasta este
doar imaginatia lor.
Scopul
creatiei nu este ca o persoana sa simta lumea spirituala, in starea
mortii clinice. Trebuie sa simtim spiritualitatea intr-o stare de totala
siguranta si functionare in ea, ca si cercetatorii care au cunoastere,
intelegere, senzatie si putere. Trebuie sa ajungem sa devenim ca si
Creatorul.
Din partea a doua a Lectiei zilnice de Cabala, 2.09.10, Zohar
|