Nu există nimeni în afară de El

Am auzit de Parashat Yitro, 1, februarie 6, 1944

Este pentru corectare, şi este numită „stânga respinge şi dreapta atrage”, adică ceea ce stânga respinge intră pe calea corecţiei. Asta înseamnă că există lucruri în lume care, de la început, urmăresc să corupă omul de la calea cea dreaptă şi, datorită lor, el este respins de Sfinţenie.

Şi datorită acestor respingeri, omul primeşte nevoie şi dorinţă completă ca Dumnezeu să-l ajute, fiindcă altfel vede că este pierdut. Nu numai că nu progresează în munca sa, dar vede că merge înapoi, adică, chiar şi în Lo Lişma, îi lipseşte puterea să respecte Tora şi Miţzvot. Căci, numai prin depăşirea adevărată a tuturor obstacolelor, mai presus de raţiune, el poate să respecte Tora şi Miţzvot. Însă, nu totdeauna are putere să treacă peste raţiune. Altfel, el este obligat să devieze, Doamne fereşte, de la calea Creatorului, chiar dacă este în Lo Lişma.

Şi acesta, are mai mult cădere decât stat în picioare, adică sunt mai multe căderi decât urcări. Şi el nu vede că aceste stări se vor sfârşi, iar el va rămâne mereu în afara sfinţeniei, fiindcă vede că până şi vârful lui „iod” îi este greu să-l îndeplinească dacă nu trece peste raţiune, dar nu este mereu în stare să treacă. Şi care va fi sfârşitul?

Astfel, el ajunge la hotărârea că nimeni nu-l poate ajuta, în afară de Creatorul Însuşi.Şi asta este ceea ce determină în inima lui cererea adevărată ca Divinitatea să-i deschidă ochii şi inima şi să-l apropie, într-adevăr de uniunea cu Creatorul. Rezultă, aşadar, că toate respingerile pe care le-a avut, toate au venit de la Creator.

Asta înseamnă că acestea nu au fost fiindcă omul a greşt, ci pentru că nu a avut puterea de a trece peste raţiune. Dar, la acei oameni care doresc cu adevărat să se apropie de Creator şi fiindcă nu se mulţumesc cu puţin, adică să nu rămână ca nişte copii mici, neştiutori, li se dă ajutor de Sus, ca să nu poată spune că mulţumesc lui Dumnezeu că au Tora şi Miţzvot şi fapte bune şi ce altceva le mai lipseşte?

Şi, dacă într-adevăr acel om are o dorinţă adevărată, atunci acest om va primi ajutor de Sus, şi i se arată totdeauna ce este greşit în starea sa prezentă. Adică, i se trimit gânduri şi păreri care sunt împotriva muncii. Şi asta pentru ca să vadă că el nu este în completare cu Creatorul. Şi, cu cât el trece peste mai multe, vede mereu cum este departe de sfinţenie faţă de ceilalţi angajaţi în muncă şi care simt că sunt în completare cu Creatorul.

Însă el, pe de altă parte, are mereu plângeri şi cerinţe şi nu poate înţelege comportamentul Creatorului şi modul în care Cel de Sus se poartă cu el. Şi asta îi provoacă durere. De ce nu este el similar cu Creatorul? Până când, simte că nu are nicio parte în sfinţenie.

Şi chiar dacă uneori primeşte trezire de Sus, care pe moment îl revigorează, imediat însă, cade în josnicie. Astfel, asta devine cauza care îl face să ajungă la cunoaşterea că doar Creatorul îl poate ajuta şi îl poate apropia cu adevărat.

Omul trebuie mereu să se străduiască să meargă mereu pe drumul care să-l alipescă de Creator, adică, toate gândurile sale să fie înspre El. Deci, chiar dacă omul se află în cea mai proastă stare, adică nu poate să fie cădere mai mare decât asta, el nu trebuie să iasă de sub controlul Lui, adică să creadă că este vreo altă putere care nu îi permite să intre în Sfinţenie şi că este în mâna acesteia să facă bine, sau rău.

Asta înseamnă că, omul nu trebuie să creadă că este forţa lui Sitra Ahra (Cealaltă Parte) cea care nu-i permite să facă fapte bune şi să urmeze căile Creatorului. De fapt, totul este făcut de Creator.

Baal Shem Tov a spus că, cel ce zice că există o altă forţă în lume, anume Klipot (coji), omul acela este în starea de „servire a altor zei”. Acesta are exact gândul ereziei, şi el păcătuieşte dacă crede că există o altă putere şi o altă conducere în afară de Creator , prin asta comite un păcat..

Şi, nu mai puţin, cel ce spune că omul are propria sa putere, adică spune că ieri, el însuşi nu a vrut să urmeze căile Creatorului, şi asta de asemenea, este considerată comitere a păcatului ereziei. Înseamnă că el nu crede că doar Creatorul este conducătorul lumii.

Dar,când el comite un păcat, trebuie neapărat să regrete şi să-i pară rău pentru că a făcut păcat, însă şi aici, trebuie să aranjăm ordinea durerii şi tristeţii, care anume a fost momentul în care s-a generat păcatul, căci acesta este momentul care ar trebui regretat.

Atunci, omului trebuie să-i pară rău şi să spună,” am făcut acel păcat deoarece Creatorul m-a azvârlit de la sfinţenie într-un loc al ticăloşiei, la hazna, locul murdăriei.” Cum s-ar zice, Creatorul i-a dat o dorinţă şi o poftă ca omul să se bucure şi să respire aer într-un loc al duhorii.

(Şi s-ar putea spune, după cum este scris în cărţi, că uneori, omul se reîncarnează în porc. Trebuie să interpretăm felul cum s-a spus asta, anume că omul primeşte dorinţă şi poftă să ia viaţă de la lucruri pe care le-a considerat deja murdării, iar acum, vrea să se hrănească cu ele.)

De asemenea, când omul simte că este în starea de ascensiune şi simte o mireasmă plăcută în muncă, nu trebuie să spună „Acum mă aflu într-o stare în care înţeleg că merită osteneala să-l preamăresc pe Creator.” Mai degrabă, omul ar trebui să ştie că acum a fost favorizat de Creator,căci Creatorul l-a adus mai aproape de El şi, din acest motiv, simte o mireasmă plăcută în muncă. Şi ar trebui să aibă grijă să nu părăsească niciodată tărâmul Sfinţeniei şi să spună că există altcineva care acţionează, în afară de Creator.

(Însă asta înseamnă că, a fi sau nu "favorizat,, de Creator nu depinde de om în sine, ci doar de Creator. Şi omul, cu gândirea sa externă, nu poate înţelege de ce acum, Cel Sfânt l-a favorizat şi după aceea, nu.)

La fel, când regretă că Cel de Sus nu l-a adus mai aproape, ar trebui, de asemenea, să fie atent să nu se preocupe de sine însuşi, adică de faptul că a fost îndepărtat de la Creator. Pentru că, în acest mod, omul devine un primitor pentru propriul beneficiu şi cel ce primeşte este separat de Divinitate. Mai degrabă, ar trebui să regrete exilul de la Şhina (Divinitate), fiindcă el i-a provocat tristeţe Divinităţii.

Omul ar trebui să-şi imagineze, ca exemplu, că are durere într-un un mic organ al său. Din orice loc, durerea este simţită la început în creier şi în inimă. Inima şi mintea reprezintă omul în întregime. Şi, desigur, că nu poate fi imaginată simţirea unui singur organ, ci doar la nivelul general de om, fiindcă acolo este simţită de fapt durerea.

La fel este durerea simţită de om când acesta este îndepărtat de la Creator. Din moment ce omul nu este decât un organ al Sfintei Şhina, pentru că Sfânta Şhina este sufletul comun la lui Israel şi, de aceea, simţirea durerii unui singur organ nu seamănă cu simţirea durerii generale, adică, este tristeţe în Şhina când organele sunt despărţite de ea şi nu poate să şi le hrănească.

(Şi ar trebui să spunem ceea ce înţelepţii noştri au zis: „În timp ce omul regretă, ce spune Şhina ? „Este mai puţin important decât capul meu’”). Prin asta consideră tristeţea îndepărtarii a nu fi pentru sine, şi omul este scutit de căderea în capcana dorinţei de a primi pentru sine, considerată separare de Sfinţenie.

Acelaşi lucru se aplică şi atunci când cineva simte o oarecare apropiere de Sfinţenie, când simte bucurie că a fost favorizat de Creator. Atunci, de asemenea, omul trebuie să spună că bucuria sa este pe primul plan doar pentru că acum este bucurie Sus, în Sfânta Şhina, fiindcă poate să-şi aducă organul Ei aproape de Ea şi, nu trebuie să-şi îndepărteze propriul organ.

Şi din asta, omul este recompensat cu bucurie pentru că a adus bucurie Şhinei. Şi asta face parte din aceeaşi socoteală de Sus, că atunci când este bucurie pentru o parte, este doar o parte din bucuria întregului. Prin aceste calcule, omul îşi pierde individualitatea şi evită să fie prins în capcană de Sitra Ahra, care este dorinţa de a primi pentru propriul beneficiu.

Deşi dorinţa de a primi este necesară, "căci ea reprezintă omul ca întreg”, fiindcă tot ce există în om, în afară de dorinţa de a primi, nu aparţine creaturii, ci îi este atribuit de către Creator, dar această dorinţă de a primi trebuie corectată şi să fie folosită pentru dăruire.

Adică, plăcerea şi bucuria primirii în dorinţa de a primi, trebuie să fie cu intenţia de a produce mulţumire Sus, fiindcă creatura simte plăcere, fiindcă acesta a fost scopul creaţiei – binefacerea creaturilor Lui. Şi asta se cheamă bucuria de Sus a Şhinei.

Din acest motiv, omul trebuie să caute sfaturi despre felul în care poate aduce mulţumire Sus, şi, desigur, prin asta, are şi el mulţumire, fiindcă Sus va fi mulţumire. De aceea, omul tânjeşte să fie mereu în palatul Regelui şi să se poată juca cu comorile Regelui. Şi prin asta, cu siguranţă va fi mulţumire Sus. Rezultă că toată aspiraţia trebuie să fie doar la Creator.