PLEACĂ DIN ŢARA TA

Articolul nr. 5 1984-1985

„Pleacă din ţara ta, din neamul tău şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta Eu”.

El întreabă despre acest lucru fiindcă nu este aşa cum e normal, fiindcă omul, întâi pleacă din casa tatălui său, apoi de la neamul său şi apoi din ţara sa. Asta este ceea ce întreabă comentatorii.

În muncă, noi va trebui să interpretăm că acest „ţara (ereţ) ta” vine de la cuvântul dorinţă (raţon), cum spun înţelepţii noştri despre asta: „Să dea ţara (ţara-ereţ) verdeaţă”, deci că a fost bucuros să facă dorinţa Făcătorului. În consecinţă, „Pleacă din ţara ta” înseamnă din dorinţa ta, care este dorinţa cu care a fost creat omul numită „dorinţa de primire a bucuriei şi a plăcerii”, adică iubirea de sine. De aceea, i s-a spus să iasă din iubirea de sine.

Referitor la „din neamul tău”, noi va trebui să interpretăm că tatăl şi urmaşul, înseamnă cauză şi consecinţă, sau cauză şi efect. Este aşa fiindcă urmaşul provine de la o picurare în creierul tatălui, prin care urmaşul este dus mai departe, după cum am spus noi in eseurile anterioare. Asta înseamnă că munca pe care omul este pe cale să o facă, este pentru a primi recompensă. Astfel, munca îi naşte lui recompensă. Dacă nu ar fi fost pentru recompensă nu ar fi făcut niciun efort. Rezultă că motivul pentru care pentru care el ţine Tora şi Miţvot este pentru a naşte un fiu, care se numeşte „recompensă”.

Şi în ceea ce priveşte recompensa, noi am spus deja ca sunt două feluri de recompensă: 1) recompensa numită „această lume” şi 2) recompensa numită „lumea viitoare”. Asta este adusă în Zohar (Introducere la Cartea Zohar) astfel „Şi Sfântul Zohar spune că acelea două nu sunt considerate lucru important”. Este explicat acolo, în Comentariul Scării, că asta este datorită faptului că ele au fost construite pe baza iubirii de sine, numită „dorinţa de a primi de dragul primirii”.

Deci, dacă omul acţionează în Tora şi Miţvot pentru a primi recompensa pentru dorinţa lui de primire, rezultă că, amândoi, şi tatăl, adică munca, şi urmaşul care s-a născut din munca lui, numit „răsplată” s-au bazat pe iubirea de sine. Asta înseamnă că picurarea în creierul tatălui, care este numită „muncă”, a fost gândul lui numai de iubire de sine, şi a fost acolo chiar de la începutul muncii lui. În mod natural, noul născut, adică recompensa pe care el aşteaptă să o primească, este de asemenea una de iubire de sine.

Lui i s-a spus „pleacă din ţara ta”, adică afară din dorinţa ta de primire, „de la neamul tău”, referindu-se la urmaşii care au fost născuţi, „şi de la casa tatălui tău” care este munca ce naşte o răsplată a iubirii de sine. Şi el trebuie să se îndepărteze de toate acestea.

„Şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta Eu”. Această ţară înseamnă dorinţă de dăruire. Acest pământ înseamnă dorinţa de a dărui pentru că acest pământ se referă la dorinţa de a dărui. „Ţara” este dorinţa de dăruire şi înseamnă că el va fi răsplătit cu revelarea Creatorului.

„pe care ţi-o voi arăta Eu” însemnă că Creatorul se va arăta lui pe Sine. Asta nu se întâmplă cu dorinţa de primire unde au fost plasate restricţia şi ascunderea şi unde ea a devenit întunecată şi separată de Viaţa Vieţilor şi asta, produce întuneric.

„De aceea, Eu nu-ţi pot fi arătat ţie, în dorinţa ta de primire, ci din contră, în dorinţa de dăruire”. Asta este numită „echivalenţă de formă”, şi atunci restricţia şi ascunderea sunt ridicate şi Creatorul i se arată lui.

„Şi Eu am să vă fac pe voi o mare naţiune”.În Midraş Raba cap.39 este scris: „Rabi Levi a spus: Când Avraam Părintele mergea prin Aram-Naharaim (Mesopotamia) şi i-a văzut nechipzuiţi, mâncând şi bând, el a spus: „Nadăjduiesc că nu voi avea mult în această ţară”. Când a ajuns la Sulam Ţor (localitate în nordul Israelului) şi i-a văzut plivind în timpul plivitului şi prăşind în timpul prăşitului a spus: „Nădăjduiesc că am avut mult în această ţară”. Şi Creatorul i-a spus: „Sămânţei tale îi voi da această ţară!””

Pentru a înţelege cuvintele lui, în muncă vom interpreta, aşa cum am spus mai sus, că Ereţ (ţară) înseamnă dorinţă. BeAram (în Aram) are literele din Avraam. „Când Avraam trecea prin Naharaim”, naharaim vine de la cuvântul aramaic nahor (lumină), şi atunci el a văzut că acolo sunt oameni a căror singură dorinţă este pentru lumini. Asta se numeşte „mâncând şi bând”, fiindcă dorinţa lor este de recompensă. De aceea el spune: „Nadăjduiesc că nu voi avea mult în această ţară”, adică „nu voi avea mult în această dorinţă” - deci dorinţa este doar de recompensă şi munca nu este apreciată ci doar recompensa este apreciată. De aceea el spune: „Nădăjduiesc că nu voi avea mult în această dorinţă”.

„Când a ajuns în Sulam Ţor”, Ţor vine de la cuvântul ţar-îngust, necaz. Asta înseamnă că ei au simţit constrângere sau necaz. El a văzut că ei au fost în (pe) Sulam (Scară) că pe „O scară (sulam) s-a înălţat pe pământ şi vărful ei a atins cerul”. Şi ei au văzut că s-au ocupat cu plivitul în timpul plivitului şi cu prăşitul în timpul prăşitului, adică toate gândurile lor erau despre munca omului, că scopul lor principal era ca munca lor să fie adecvată, însemnând că vasele (kelim) în care abundenţa va trebui pusă, vor fi adecvate. Ei nu dau atenţie fructelor, recompensei, ci din contră, sunt atenţi la succesiunea muncii, după cum spune el, „plivind în timpul plivitului şi prăşind în timpul prăşitului.”

Apoi el a spus, „Nădăjduiesc că am avut mult în această ţară”, adică în această dorinţă, care are în primul rând intenţia ca munca să fie adecvată şi recompensa, adică fructele, nu este treaba lor. „Lucrurile secrete aparţin Domnului Dumnezeul nostru”, adică recompensa este treaba Creatorului şi noi trebuie să nu avem în vedere recompensa, ci să fim mulţumiţi prin răsplătirea, fie şi cu cea mai mică atingere a acestei munci, în orice circumstanţe. Şi acesta este un mare privilegiu pentru el, şi singurul lucru care ne este revelat, este acţiunea.

Acum noi putem interpreta „Şi Eu am să vă fac pe voi o mare naţiune”. Mare se referă exact la acţiune. Măreţia, pentru aceia care muncesc, sunt numai acţiuni care sunt deasupra raţiunii. Numai acelora ei le dau importanţă. Dar ei nu iau în considerare luminile pe care le primesc prin munca lor fiindcă luminile sunt parte din „Lucrurile secrete aparţin Domnului Dumnezeul nostru”, adică aceasta este acţiunea Creatorului şi, El face tot ceea ce El doreşte.

Ei nu Îl roagă pe El să le dea, pentru că nu acesta a fost scopul lor. Ei au un singur scop, să dea mulţumire Creatorului fără nicio recompensă fiindcă toată recompensa este aceea că au privilegiul de a-L servi pe Rege. Nu contează pentru ei ce fel de serviciu fac pentru Rege, dacă este important sau neimportant, fiindcă ei iau în considerare numai cum pot face plăcere Regelui.

De exemplu, nu multă lume e dispusă să facă munci neimportante. Ei, în orice caz le iau imediat, fiindcă aici ei au ceva prin care îl pot bucura pe Rege, deoarece nu multă lume vrea asta.

Lecţia este că, întru-cât nu sunt mulţi oameni care să dorească să meargă în direcţia muncii deasupra raţiunii, fiindcă fiecare consideră asta muncă dezonorantă şi privesc această muncă ca pe un „exil”, aceia care doresc să vadă unde pot ei să-l bucure pe Rege, iau anume această muncă. Şi această muncă pe care ei o fac este numită „ridicarea Divinităţii din praf”. Această muncă este numită de asemenea „Divinitate în exil”, şi aceasta este singura muncă pe care ei o vor. Iar considerând munca cu intenţia de a primi de Sus lumină şi abundenţă sunt mulţi voluntari pentru ea.

Acum noi putem interpreta ce au spus înţelepţii noştri (Şabat, 127): „Rav Yeuda a spus: „Rav a spus, 'Ospitalitatea este mai mare decât primirea feţei Divinităţii' după cum e scris: şi a spus 'Domnul meu, dacă acum am găsit trecere înaintea Ta, te rog, nu trece de robul Tău' ". RAŞI interpretează: „Nu trece înseamnă că El l-a lăsat şi s-a dus să salute oaspeţii”. Putem spune că el a învăţat acest lucru de la ceea ce i-a spus lui Creatorul: „Şi Eu o să vă fac pe voi o mare naţiune”, adică lucrul important este acţiunea şi nu luminile. Asta înseamnă că esenţa muncii lor este în iubirea pentru ceilalţi şi ei nu se au în vedere pe ei înşişi. Este aşa, în ciuda faptului că primirea feţei Divinităţii oferă cu siguranţă plăcere mai mare corpului decât să munceşti în iubirea pentru ceilalţi.

De aceea aici, când Creatorul îi spune: „Şi Eu o să vă fac pe voi o mare naţiune”, măreţia ta va fi în primul rând în asta, adică în acţiuni, şi de aceea el are aici un loc unde el se poate arăta pe sine. Cu alte cuvinte, el va fi sigur că nu doreşte să ia în considerare profiturile. Deşi, să fii răsplătit cu salutarea Divinităţii este un profit mare cu adevărat, totuşi, el alege acţiunea, adică el nu are ca scop nicio recompensă pentru munca lui, ci lucrul cel mai important este munca lui. Şi aici este unde el găseşte locul de cercetare, pentru că, este cu siguranţă un lucru mare să renunţe la recompensă şi să primească muncă în schimbul recompensei.

De obicei se întâmplă invers. Oamenii fac eforturi ca să primească recompensă. Dar el face invers, el dă recompensa ca să poată primi munca. El a învăţat asta din ceea ce i-a spus Creatorul „Şi Eu o să vă fac pe voi o mare naţiune”, adică măreţia principală este acţiunea.