Punctul din Inima
Principală | Materiale de studiu | Înregistrare | Logare
 
Miercuri, 14-11-2018, 15:57
Bine aţi venit Vizitator | RSS
Meniu site
Categoriile sectiunii
Articole [49]
Zohar [20]
Intentii [5]
5 minute de lumina [18]
Shamati [2]
Articole Baal HaSulam
Noutati
Forma intrarii
Retele Sociale
Principală » 2012 » Mai » 16 » Rabaş - Articolul 17 - Şlavei haSulam (Etapele Scării)
13:54
Rabaş - Articolul 17 - Şlavei haSulam (Etapele Scării)

Despre importanţa prietenilor

Articolul 17, Partea 1, 1984

Este despre importanţa prietenilor în societate şi cum să-i apreciem, adică cu ce fel de importanţă trebuie să-şi privească fiecare prietenului său. Bunul simţ ne spune că dacă cineva îşi priveşte prietenul ca fiind pe un nivel mai jos decât nivelul său, atunci el va dori să-îl înveţe pe acesta cum să se poarte într-un mod mai virtuos decât calităţile pe care prietenul le are. Deci, el nu poate fi prietenul lui ci îşi poate lua prietenul ca student şi nu ca prieten.

Şi dacă cineva îşi vede prietenul ca fiind la un nivel superior faţă de al său, şi vede că poate dobândi calităţi bune de la acesta, atunci prietenul îi poate fi Rav şi nu prieten.

Aceasta înseamnă că doar atunci când omul îşi vede prietenul la acelaşi nivel cu al său, atunci el îl poate accepta pe celalalt ca prieten şi se poate uni cu el. Aceasta fiindcă prietenii se află amândoi în acelaşi stadiu. Aşa ne dictează bunul simţ. Cu alte cuvinte, ei au aceleaşi puncte de vedere şi astfel decid să se unească. Atunci, amândoi acţionează îndreptându-se către scopul pe care amândoi doresc să-l obţină.

Sunt ca doi prieteni care gândesc la fel şi care fac o afacere împreună, astfel încât acea afacere să le aducă profit. În acel stadiu ei simt că au puteri egale. Dar daca unul dintre ei va simţi că este mai competent decât celălalt, atunci el nu va vrea să-l accepte pe acesta ca pe un partener egal. În schimb ei ar crea un parteneriat procentual, în concordanţă cu puterea şi calităţile pe care unul le posedă faţă de celălalt. În acel stadiu, parteneriatul este de treizeci şi trei sau treizeci şi cinci de procente, şi deci nu se poate spune că sunt egali în afacere.

Dar în iubirea pentru prieteni, atunci când prietenii se obligă să creeze unitate între ei, înseamnă clar că ei sunt egali. Aceasta se numeşte „unitate”. De exemplu, dacă ei fac afaceri împreună şi hotărăsc ca beneficiul să nu fie distribuit în mod egal, numim asta „unitate”? În mod clar, o afacere în iubirea prietenilor va fi atunci când profiturile şi posesiunile prietenilor sunt egal controlate de către aceştia. Ei nu ar trebui să ascundă sau să tăinuiască nimic unul faţă de altul, ci totul să fie cu iubire, prietenie, încredere şi pace.

Dar în eseul „ Un discurs pentru completarea Zoharului”, este scris: „Măsura măreţiei, vine cu două condiţii:

1) să ascultăm întotdeauna şi să primim aprecierea societăţii, pe măsura măreţiei ei;

2) mediul va trebui sa fie măreţ, după cum este scris:

În mulţimea de oameni este slava Regelui’ ”.

Pentru a accepta prima condiţie, fiecare student trebuie să simtă că el este cel mai mic dintre toţi prietenii, şi, doar atunci el va fi capabil să primească aprecierea măreţiei de la toţi. Aceasta este astfel, deoarece acela care este mai mare, nu poate primi de la cel mic, şi cu atât mai mult să fie impresionat de cuvintele acestuia. Doar cel mic este impresionat de aprecierea celui mai mare.

Şi in ceea ce priveşte a doua condiţie, fiecare student trebuie să preamărească meritele prietenului, ca şi cum acela ar fi cel mai mare din generaţie. Atunci, mediul înconjurător îl va influenţa aşa cum ar face un mediu măreţ din moment ce calitatea este mai importantă decât cantitatea.

Rezultă că in privinţa iubirii de prieteni, ei se ajută unul pe altul, adică este suficient pentru fiecare să îl privească pe prietenul său ca având acelaşi nivel cu al său. Dar deoarece fiecare ar trebui să înveţe de la prietenii săi, intervine aici noţiunea de Rav şi discipol. Din acest motiv, el ar trebui să-şi considere prietenul ca fiind mai măreţ decât el.

Dar cum poate cineva să-l considere pe prieten mai mare decât pe sine, dacă vede că meritele sale le depăşesc pe cele ale prietenului său, că este mult mai talentat şi că are calităţi naturale mai bune? Există două moduri de a înţelege acest lucru:

  1. El are credinţă mai presus de raţiune: de îndată ce şi-a ales prietenul, el îl apreciază pe acesta mai presus de raţiune.

  2. Într-un mod mai natural – prin raţiune. Dacă s-a decis să-l accepte pe celălalt ca prieten şi lucrează cu sine ca să îl iubească, atunci este normal ca din cauza iubirii să vadă doar lucrurile bune. Si chiar dacă prietenul are şi părţi rele, el nu le poate observa, după cum este scris: „iubirea acoperă toate fărădelegile”.

Vedem că un om poate vedea lucrurile rele la copiii vecinului său, dar niciodată pe ale copiilor proprii. Şi când cineva vede vreo greşeală în copiii lui, imediat el se opune prietenului său şi începe să enumere meritele copiilor săi.

Şi întrebarea este, care e atunci adevărul? Până la urmă, există meritele copiilor săi şi de aceea omul se supără când cineva vorbeşte despre copiii lui. Problema este că, după cum am auzit de la tatăl meu, că într-adevăr fiecare om are bune şi rele. Şi amândoi, şi vecinul şi tatăl, spun adevărul. Doar că vecinul nu îi tratează pe copiii celuilalt aşa cum face tatăl lor, fiindcă el nu are aceeaşi iubire pentru ei, cum are tatăl.

De aceea, când îi vede pe copiii celuilalt, vede doar defectele lor, deoarece asta îi provoacă mai multă plăcere. Şi asta fiindcă el poate arăta că este mai virtuos decât alţii pentru că are copii mai buni. De aceea vede el doar defectele celorlalţi. Ceea ce vede el este adevărat, doar că vede doar lucrurile care-l bucura.

Dar tatăl, de asemenea vede doar adevărul, doar că el se referă la partea bună pe care o au copiii lui. Nu vede defectele copiilor fiindcă acestea nu îi aduc nicio plăcere. Deci, el spune adevărul despre ceea ce vede în copiii săi. Şi fiindcă că el se referă doar la lucrurile care îl pot mulţumi, vede doar virtuţile.

Rezultă că, dacă cineva îşi iubeşte prietenii, legea iubirii spune că vrea să vadă doar meritele acestora şi nu greşelile lor. De aceea, dacă el vede în prietenii săi greşelile, nu este un semn că prietenii ar greşi, ci că greşeala este în el, şi, deoarece iubirea sa pentru prieteni este imperfectă, el vede greşelile acestora.

De aceea, acum el nu ar trebui să se uite la corecţia prietenului său,ci, mai degrabă el însuşi are nevoie de corecţie. Rezultă din toate cele de mai sus, că lui nu ar trebui să-i pese de corectarea greşelilor prietenului său, pe care el le vede în acesta, ci el însuşi va trebui să corecteze greşeala pe care a făcut-o în iubirea pentru prietenul său. Şi când se corectează pe sine, el va vedea doar meritele prietenului şi nu greşelile acestuia.



Categorie: Articole | Vizualizări: 575 | Adăugat de: punctuldininima | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]
Calendar
«  Mai 2012  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031
nou
Virsta noastra

Copyright MyCorp © 2018